26 Ianuarie 2010

Directorul general al Complexului Energetic Rovinari a demisionat



Directorul general al producatorului de energie electrica Complexul Energetic Rovinari, Gheorghe Davitoiu, a demisionat ieri din functie, invocand "motive personale".
"Chiar azi (luni, 25 ianuarie, n.r.), am cerut in scris schimbarea mea din functie. Este un lucru care trebuia sa se intample. Am demisionat din motive personale", a declarat Gheorghe Davitoiu, citat de NewsIn.

Acesta a adaugat ca nu stie ce va face in continuare si nici cine va fi noul director general al companiei.

Gheorghe Davitoiu fusese numit director general al Complexului Energetic Rovinari de ministrul economiei, Adriean Videanu, in urma cu un an, in ianuarie 2009.

Impreuna, cele trei complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari si Craiova) acopera circa o treime din productia de electricitate a Romaniei, fiind, dupa Hidroelectrica si Nuclearelectrica, producatorii celei mai ieftine energii din tara.

Complexul Energetic Rovinari include termocentrala cu o putere instalata de 1320MW (4x330MW), formata din blocurile energetice nr. 3, 4, 5 si 6, puse in functiune in perioada 1976 - 1979. De asemenea, Exploatarea Miniera Rovinari are trei cariere: Rovinari, Tismana si Cariera Pinoasa.



Citeste si