26 Ianuarie 2010

ArcelorMittal da 1 mil. $ pentru victimele cutremurului din Haiti



ArcelorMittal, prin intermediul Fundatiei ArcelorMittal, doneaza 1 milion de dolari pentru sprijinirea eforturilor de ajutorare a locuitorilor din Port-au-Prince, Haiti, dupa ce un cutremur de 7 grade a lovit insula la inceputul acestui an, a anuntat compania siderurgica.
"Intr-o prima etapa, la doua zile dupa producerea dezastrului natural, compania si-a anuntat sprijinul pentru interventia de urgenta a organizatiei Medecins sans Frontieres (MSF) in Port-au-Prince, facand o donatie de 100.000 USD. Astazi, compania a crescut ajutorul la un total de 1 milion de dolari. Aceasta donatie va fi oferita atat in bani, cat si in bunuri, oferind asistenta pentru reconstruirea cladirilor din Haiti. De asemenea, ArcelorMittal isi incurajeaza angajatii sa sprijine alte initiative locale", se arata intr-un comunicat al ArcelorMittal.

Grupul a contribuit anterior si pentru sprijinirea altor regiunilor afectate, dupa cutremurul din Turcia (1999), ciclonul Myanmar (2008), cutremurul din Sichuan (2008), cutremurul din Italia (2009) si a sprijinit regiunile afectate de uraganul Katrina din SUA (2005).

ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgica de pe glob, cu operatiuni in peste 60 de tari. In 2008, ArcelorMittal a inregistrat venituri de 124,9 miliarde de dolari si o productie bruta de otel de 103,3 milioane de tone, reprezentand aproximativ 10% din productia mondiala de otel.

In Romania, compania controleaza combinatele de la Galati si Hunedoara, producatorii de tevi din Iasi si Roman, operatorul portuar Romportmet Galati si filiala locala a companiei de constructii ArcelorMittal Construction.




Citeste si