29 Ianuarie 2010

Petrom isi integreaza activitatile de comercializare de gaze



Petrom, cel mai mare producator de titei si gaze din Europa de Sud - Est, isi integreaza din februarie activitatile de comercializare si achizitii de gaze din Divizia de Gaze a companiei in cadrul Petrom Gas SRL, detinuta in proportie de 100% de Petrom.
"Evoluam pe o piata dinamica, la care trebuie sa ne adaptam rapid. Noua structurarea a activitatilor de gaze va aduce in scurt timp beneficii vizibile: va facilita relatiile cu clientii, pentru care vom avea o singura interfata, va duce la o eficientizare a costurilor prin generarea de sinergii si va imbunatati raspunsul la cerintele pietei", a declarat Gerald Kappes, membru al directoratului Petrom, responsabil pentru Gaze, Energie si Produse Chimice.

Petrom Gas SRL a fost preluata integral de catre Petrom la inceputul anului 2005. In prezent, atat Divizia de Gaze a Petrom cat si Petrom Gas SRL desfasoara activitati de comercializare a gazelor. Incepand cu data de 1 februarie 2010, activitatea de comercializare a gazelor din cadrul Diviziei de Gaze va fi transferata in cadrul Petrom Gas SRL.

Divizia de Gaze din cadrul Petrom va gestiona activitatea de masurare a gazelor, respectiv a debitelor si puterii calorice a gazelor din punctele in care se realizeaza transferul in reteaua nationala de transport.

De asemenea, divizia de Gaze a Petrom va continua sa gestioneze livrarile de gaze destinate consumului intern din Petrom si activitatile de stocare a gazelor, potrivit companiei.

"Aceasta schimbare nu are un impact material asupra situatiei financiare a OMV Petrom SA (sub pragul de 10% din valoarea totala a activelor OMV Petrom SA, respectiv din valoarea anuala a cifrei de afaceri nete a companiei). Petrom Gas va fi condusa de un consiliu de administratie format din maxim trei membri. Activitatea Petrom Gas SRL va fi supravegheata de catre Comitetul de Supraveghere, organism creat conventional, avand atributii similare cu cele pe care le are Consiliul de Supraveghere in sistemul dualist", se mai arata in comunicat.

Petrom este cea mai mare companie romaneasca de petrol si gaze, cu activitati in sectoarele Explorare si Productie, Rafinare si Marketing, Gaze Naturale si Energie. Petrom exploateaza rezerve dovedite de petrol si gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, are o capacitate maxima anuala de rafinare de 8 milioane tone si circa 550 de statii de distributie carburanti in Romania



Citeste si