26 Februarie 2010

Hipermarketul Cora din Sun Plaza: Circa 800 de locuri de munca noi



Lantul de hipermarketuri Cora Romania a deschis in centrul comercial Sun Plaza din Capitala o noua unitate, cea de-a patra la nivel national, si a creat astfel circa 800 de noi locuri de munca.
Noul hipermarket, relateaza NewsIn, are o suprafata de 13.000 de metri patrati si comercializeaza peste 80.000 de produse. Reprezentantii companiei nu au precizat valoarea investitiei.

Compania a anuntat recent ca va inaugura o noua unitate in cadrul centrului comercial Adora Mall din Craiova, dupa ce a semnat un contract de inchiriere pentru 12.100 mp cu dezvoltatorul de centre comerciale Sonae Sierra.

Lantul de hipermarketuri Cora Romania face parte din grupul francez Lous Delhaize si numara in prezent pe piata autohtona patru unitati, principalii competitori fiind Carrefour, Real si Metro.

Centrul comercial Sun Plaza, proiect de 200 milioane euro, dezvoltat de Sparkassen Immobilien in parteneriat cu firma EMCT, se va deschide astazi , investitorii astepandu-se la circa 15 milioane de vizitatori anual.

Sun Plaza are o suprafata totala de 210.000 mp si o suprafata comerciala de 80.000 mp, precum si 2.000 de locuri de parcare dispuse pe doua niveluri subterane si o legatura directa cu statia de metrou Piata Sudului, realizata printr-un pasaj subteran.

Zona comerciala Sun Plaza include un hipermarket Cora, magazinul de bricolaj Baumax, magazinele Mobexpert, Flanco, Zara, C&A, Marks and Spencer, Debenhams, New Yorker, Hervis, Sprider, Koton, Diverta, Humanic si Deichmann. De asemenea, in complexul comercial sunt magazinele Stradivarius, Bershka, Pull&Bear, Douglas, Sephora, Nine West, Pimkie, Orsay, Promod, Motivi, Levi’s.

Totodata, in Sun Plaza zona de "food-court" este formata din McDonald’s, KFC, Pizza Hut, Cinnabon, Mezzo di Pasta si restaurante locale.

Zona de divertisment a centrului comercial include 15 sali de cinema, cu o capacitate de 3.000 de locuri in multiplexul Cinema City, un club de bowling si billiard, un cazinou, un pub si mai multe cafenele.



Citeste si