Producatorii romani de lapte si de produse lactate care livreaza anual cantitati mai mari de 10.000 kg vor primi un sprijin financiar in valoare de 5 milioane euro din bani europeni, dupa ce Guvernul a aprobat actul normativ care prevedea acordarea acestui ajutor.
Astfel, potrivit Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), banii vor fi pusi la dispozitie din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) si va fi destinat fermelor sau persoanelor fizice din acest domeniu, afectate de criza din sectorul lactatelor, informeaza NewsIn.

Sprijinul financiar se acorda pentru anul de cota 2008-2009, iar termenul limita pentru depunerea cererilor de obtinere a acestui sprijin este 14 mai 2010.

Potrivit MADR, ajutorul financiar de care beneficiaza producatorii din acest domeniu este diferentiat pe patru categorii, in functie de cantitatea de lapte livrata pietei.

Astfel, pentru producatorii care livreaza pietei anual intre 10.000 - 20.000 de kilograme de lapte, sprijinul financiar este de 200 de euro/exploatatie. In aceasta situatie sunt aproximativ 5.700 de producatori, iar valoarea totala alocata acestui segment este de 1,14 milioane de euro.

Producatorii care livreaza pietei anual intre 20.001 si 200.000 de kilograme de lapte si produse lactate sprijinul financiar este intre 236 si 2.360 de euro/exploatatie, in functie de cantitatea de produse. Numarul producatorilor este de 5.154, iar suma totala alocata acestui segment este de 546.000 de euro.

Pentru cei 273 fermieri care livreaza anual intre 200.001 si 500.000 de kilograme de produse, sprijinul financiar va fi de 2.000 de euro/exploatatie.

Fermierii care depasesc cantitatea de 500.000 de kilograme anual, respectiv 140 de producatori, vor primi cate 1.200 de euro.

MADR arata ca producatorii de lapte si produse lactate care livreaza produse pietei pot beneficia de sprijin financiar daca indeplinesc cumulativ urmatoarele cerinte: sunt persoane juridice si/sau fizice autorizate, atestate prin certificatul de inregistrare la Registrul Comertului, sunt inscrisi in sistemul cotelor de lapte la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura ca producatori cu cote de livrari lapte pentru anul de cota 2008-2009.

De asemenea, pentru a primi sprijinul, producatorii trebuie sa fi fost in activitate la data de 31 martie 2010, iar productia de lapte livrata pe exploatatie este mai mare de 10.000 de kilograme de lapte.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri