12 Mai 2010

Penescu si Facaleata au fost arestati din nou pentru 29 de zile



Tribunalul Arges a emis marti mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile pe numele finantatorului FC Arges, Cornel Penescu, si al directorului magazinului PIC, Liviu Facaleata, pentru infractiunile de dare de mita in forma continuata, transmite NewsIn.
Decizia magistratilor Tribunalului Arges poate fi atacata cu recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Pitesti. Penescu si Facaleata au fost adusi la Tribunal la ora 10,00 si nu au facut nici o declaratie. Cativa muncitori i-au reprosat lui Penescu ca a lasat echipa FC Arges de izbeliste. Sedinta de judecata a durat aproximativ trei ore.

Omul de afaceri Cornel Penescu a iesit in catuse din sediul DNA Pitesti luni si a fost dus in arestul Inspectoratului Judetean de Politie Arges, urmand ca marti sa fie prezentat in fata Tribunalului Arges cu propunere de arestare preventiva. Luni, inainte de a fi urcat in duba politiei, Penescu a declarat:" Am fost retinut in acelasi dosar cu arbitrii, pe baza acelorasi convorbiri telefonice. Probabil s-a aflat ca vreau sa dau drumul la magazinele PIC, primul la Craiova si apoi la Pitesti si de aia am fost retinut din nou".

Directorul magazinului PIC, Liviu Facaleata, a fost retinut luni, in jurul orei 14,00 pentru infractiunea de dare de mita in forma continuata, in dosarul arbitrilor Ionica Serea si Marius Martis, arestati preventiv in urma cu o saptamana pentru fapte de coruptie, Facaleata nu a facut declaratii la iesirea din sediul DNA Pitesti. In schimb aparatorul sau a spus ca este vorba de aceeasi cauza cu arbitrii, in care a fost retinut si fiunantatorul FC Arges, Cornel Penescu.

Procurorii din cadrul DNA Pitesti efectueaza cercetari penale fata de arbitrii Ionica Serea si Marius Martis pentru fapte de coruptie, iar din materialul de punere in miscare a actiunii penale a reiesit ca Serea a primit 21.000 de dolari de la Penescu, prin intermediul lui Martis si Facaleata.



Citeste si