28 Mai 2010

S-a hotarat reducerea participatiei statului la EnergoNuclear



Secretarul de stat din Ministerul Economiei, Tudor Serban, a declarat ca s-a decis reducerea participatiei statului la EnergoNuclear, compania de proiect care va realiza reactoarele 3 si 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda, de la 51%, o varianta posibila putand fi la circa 25%.
"S-a hotarat ca o parte din cele 51% sa fie cedate. Nu stiu daca s-a fixat exact cat vrea statul sa pastreze. Eu am auzit de un procent undeva in jur de 25%, dar nu s-a stabilit inca", a precizat Tudor Serban in cadrul unei conferinte de presa, citat de NewsIn.

Oficialul din Ministerul Economiei a firmat ca procentul va fi stabilit in functie si de cererea pe care o vor avea si dupa o analiza financiara.

Nuclearelectrica si cei sase investitori, ArcelorMittal, CEZ, GDF-SUEZ, Enel, Iberdrola si RWE Power, au semnat in noiembrie 2008 Acordul Investitorilor pentru infiintarea companiei de proiect (EnergoNuclear SA), care va construi, pune in functiune si exploata Unitatile 3 si 4 de la CNE Cernavoda.

In urma negocierilor, s-a decis ca impartirea actiunilor intre partenerii de proiect sa fie astfel: Nuclearelectrica - 51%, CEZ - 9,15%, GDF SUEZ- 9,15%, Enel - 9,15%, RWE Power - 9,15%, iar ArcelorMittal si Iberdrola, fiecare cate 6,2%. Unitatile 3 si 4 ar urma sa fie puse in functiune cel mai probabil in 2017.

Costul estimat pentru cele doua reactoare este de 4 miliarde de euro, iar fiecare unitate va avea o putere instalata de 720 MW. Durata de viata a unei unitati este de 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii pana la 40 de ani. Unitatile 3 si 4 de la CNE Cernavoda vor folosi tehnologia canadiana CANDU 6.



Citeste si