4 Iunie 2010
Viorel Catarama, afaceristul-jucator: Deciziile importante le iau singur
Fie ca e vorba despre sport – golful, tenisul si schiul fiind cele pe care le practica in mod frecvent -, politica sau afaceri, Viorel Catarama este mereu in cautare de competitie atat cu ceilalti, cat mai ales cu el insusi.
"In afaceri, deciziile importante le iau mereu singur"
Nu din intamplare Catarama practica trei sporturi individuale, unde principalul adversar este chiar el si nu competitorii sai. Si in afaceri, el este un individualist convins. “La Elvila, fiind o companie cu 2.000 de angajati, exista delegari de competenta, insa deciziile importante le iau singur”, explica Catarama.
Una dintre deciziile importante luate de economistul Catarama, atunci cand a realizat ca recesiunea va veni ca un tavalug peste Romania, a fost lichidarea creditelor bancare. “Mi-am dat seama de amplitudinea crizei in momentul in care a izbucnit in Statele Unite - era inevitabil sa vina si in Europa si, implicit, la noi. Atunci am decis sa imi achit toate creditele. Astazi, Elvila nu datoreaza niciun leu vreunei banci”, mai spune Catarama.
O alta masura “anticriza” a fost concedierea a 500 de angajati si inchiderea magazinelor nerentabile. “In 2009, am decis concedierea a 500 de oameni si inchiderea a patru magazine – din Resita, Arad, Deva si Gheorgheni - fie din cauza chiriilor mari care trebuiau platite, fie pe fondul unor vanzari slabe”. Tot anul trecut, Elvila a inghetat salariile exprimate in lei si a eliminat stimulente precum tichete de masa sau diverse bonusuri de performanta.
Chiar si asa, cifra de afaceri a companiei de mobila a scazut anul trecut cu 20%, in pas cu media pietei, pana la 98 milioane euro. “Profitul s-a injumatatit fata de 2008 pentru ca nu am crescut preturile si cele mai mari vanzari, intr-o perioada de criza, le faci pe perioada promotiilor, care mananca serios din profit”, explica omul de afaceri.
Extinderea retelei in 2010
Pentru acest an, Elvila a bugetat investitii de 5 milioane de euro, in deschiderea a 4 magazine, 70% dintre acesti bani provenind din credite bancare si restul din resurse proprii. Jumatate din plan a fost deja pus in practica: in primele luni ale anului Elvila a deschis deja doua noi unitati in Suceava si Targu-Mures. “Aceste doua magazine au fost deschise in colaborare cu Romstal. Pana la finele anului vom mai inaugura un magazin in Timisoara, in colaborare cu Altex, si un proiect exclusiv Elvila, la Craiova”.
Dar omul de afaceri nu are in plan doar dezvoltarea retelei – care cuprinde momentan 53 de unitati, ci si inchiderea locatiilor mai putin rentabile. “In 2010 nu am inchis inca niciun magazin, insa este foarte posibil sa inchidem unitatile care nu merg, in special cele din zona Moldovei”.
Prin deschiderea celor patru noi locatii, Catarama spera la o usoara crestere – de circa 5% a cifrei de afaceri fata de 2009. “Profitul va ramane pozitiv, iar profitul din exploatare, in limitele discutate cu bancile pentru creditare”, mai estimeaza omul de afaceri.
Primele patru luni ale anului au fost insa sub nivelul lui 2009. “Oamenii sunt extrem de circumspecti si, chiar daca au bani, cumpara mai putin, sunt rezervati. In plus, de cateva luni, clientii sunt atrasi exclusiv de promotii – care inseamna reducerea profitului. Cred totusi ca urmatoarele 7 luni vor fi mai bune si vom termina pe plus fata de 2009”.
Masurile din sistemul bugetar: "Apreciez curajul sinucigas al Guvernului"
In aceste conditii, masurile adoptate de Guvern sunt, desi sinucigase, cele corecte, in opinia lui Catarama. “Au fost forte politice inconstiente care au crescut aparatul bugetar la niste cote inimaginabile care acum nu mai pot fi platite si atunci trebuie taiate, indiferent de cine conduce Romania, daca vrem sa mai ramanem in Europa. Trebuie apreciat curajul sinucigas al Guvernului, in special in ceea ce priveste pensionarii, un electorat de 5 milioane de persoane care reprezinta cei mai fideli votanti”, mai spune magnatul mobilei, care vede iesirea din criza abia la sfarsitul lui 2011 si inceputul lui 2012.
“Varful crizei va fi in debutul lui 2011 pentru ca, in general, in prima parte a anului consumul este mai redus. Primul semestru din 2011 va reprezenta cea mai dramatica perioada a economiei, cand vor veni din spate toate politele neplatite ale crizei”.
In opinia lui Catarama, iesirile in strada sau grevele generale nu vor avea niciun efect si nu vor face Executivul sa dea inapoi. “In Grecia ce s-a rezolvat? Nimic. O sa fie greva generala cateva zile, insa va trece. Nu cred ca Guvernul va fi intimidat de aceste proteste pentru ca nu are alternativa. In Romania se ia atitudine doar cand cutitul ajunge la os”.
Solutiile lui Catarama: Statul trebuie sa reglementeze, nu sa administreze
Una dintre solutiile omului de afaceri este vanzarea cladirilor si companiilor care apartin statului. “Tot ce administreaza statul administreaza prost. Statul trebuie doar sa reglementeze, nu sa si administreze. Nu vad de ce, de exemplu, Primaria Generala a Capitalei nu ar fi vanduta - s-ar incasa o suma mare de bani, iar apoi s-ar incheia un contract de chirie pe 100 de ani”, este viziunea lui Catarama.
“De ce statul trebuie sa aiba proprietate asupra CEC? De ce detine trei canale de televiziune publice? De ce este nevoie sa aiba Taromul, care inghite 60 de milioane euro pe an? ", sunt intrebarile lui Catarama la care tot el vine cu raspunsul, "doar ca sa poata numi un director sau sa puna niste oameni in consiliul de administratie".
Propunerile lui Catarama merg chiar si pana la privatizarea unor universitati sau licee si a celei mai mari parti din sistemul de sanatate. “Statul ar trebui sa se ocupe de reglementarea sistemului colectarii taxelor catre asigurarile sociale si de sanatate, nu sa administreze spitale si sa schimbe directori pe criterii politice”.
Concluzia este, in opinia omului de afaceri, ca cu cat statul va administra active mai putine, cu atat activitatea economica se va desfasura mai bine.
Cel mai mare regret: Intrarea in politica
Catarama este deranjat ca, chiar si in acest moment, cand Romania traverseaza o situatie dramatica din punct de vedere economic si social, fortele politice sustin masuri care nu pot fi platite doar pentru a-si spori capitalul de imagine. “Opozitia ar trebui sa sustina acest efort de restructurare a tarii in loc sa vorbeasca de alegeri anticipate sau de suspendarea presedintelui”.
Cat despre mobila, un domeniu in care marjele de profit sunt destul de mici in comparatie cu alte industrii, Catarama spune ca daca ar fi sa o ia de la inceput, tot in acest sector ar investi. "Daca as fi acum un tanar si as dispune de o anumita suma de bani, as intra in domeniul in care as avea know-how, nu exista sectoare in care succesul este garantat", a mai explicat omul de afaceri.
Ii admira pe Patriciu si pe Vantu
“Un manager bun este acela care, atunci cand ii rostesti numele, al doilea lucru care iti vine in minte este afacerea acestuia. In Romania, cand spui Patriciu, spui Rompetrol. Spui Catarama, spui Elvila, auzi vorbindu-se de Vantu, te gandesti la Realitatea, zici Sarbu - zici Pro TV, Voiculescu se identifica cu Antenele, Ion Nicolae e sinonim cu Interagro sau Sucu cu Mobexpert”, explica seful Elvila principalul criteriu de evaluare a managerilor locali.
In opinia acestuia, este foarte dificil ca un om de afaceri sa performeze bine in mai multe industrii. “Evident, sunt si oameni care au investit peste tot si au castigat, dar oamenii cu adevarat importanti in Romania sunt cei care si-au legat numele de o afacere”.
Orice afacere importanta incepe si se termina cu o partida de golf
In plus, golful este si locul unde se pun la cale si anumite afaceri, se leaga prietenii interesante.
Ca si in afaceri, Catarama a luat golful in serios si nu s-a lasat pana nu a ajuns la performanta. Astfel, in mai 2010, echipa din care facea parte si omul de afaceri a castigat etapa locala a primei editii a „International Golf Tour Intesa Sanpaolo”, turneu ce se deruleaza in 7 tari si a carei finala va avea loc in Italia, la Milano, in septembrie.
Pe langa golf, alte doua sporturi – tenisul si schiul - ocupa o mare parte din timpul liber al sefului Elvila. “Saptamanal ma duc la Ateneu, unde am o loja, iar la Opera, destul de des. Imi place Concertul Imperial al lui Beethoven si concertul de vioara al lui Paganini”.