13 Iulie 2010

Dafora reintra pe piata de foraj petrolier din Ucraina



Dafora Medias (DAFR), controlata de omul de afaceri Gheorghe Calburean, intra din nou pe piata de foraj petrolier din Ucraina, dupa ce a semnat un contract cadru cu Krim Petroleum Company, partenerul ucrainean al companiei Tiway, potrivit unui comunicat al companiei.
"Dupa saparea, in anii 2007 si 2008, a doua sonde in Ucraina, Dafora Foraj revine pe aceasta piata prin semnarea unui contract cadru cu firma Krim Petroleum Company (KPC), partenerul ucrainean al companiei Tiway. Contractul de foraj si workover se va derula in zona Crimea si este valabil pana la 31 decembrie 2010. Realizarea acestor lucrari se va face cu o instalatie de foraj cu capacitate de 400 tone, dotata cu echipamente moderne de ultima generatie", se arata in documentul citat de NewsIn.

Dupa incheierea acestor lucrari de foraj, instalatia si echipamentele urmeaza sa fie mobilizate in vederea saparii altor sonde din zona.

Reprezentantii companiei mai spun ca obiectivul Dafora Foraj este de a deveni un jucator tot mai important pe piata internationala de foraj.

La inceputul anului 2007 Dafora SA, in calitate de actionar unic, a infiintat societatea Dafora Ucraina avand ca obiect principal de activitate prestarea de servicii pentru extractia de petrol si gaze.

De altfel, Gheorghe Calburean spunea, in noiembrie anul trecut, ca Dafora poarta negocieri pentru a reintra pe pietele de foraj petrol si gaze din Bulgaria si Ucraina, dar si pentru a patrunde in pietele de profil din Kuwait si Libia, in 2010.

Compania Dafora face parte din Grupul Dafora, iar principalele companii din cadrul grupului sunt compania Dafora SA din Medias si Condmag SA.



Citeste si