27 Octombrie 2010

Afacerile retailerului de bricolaj Brico Expert ar putea creste cu 6%, de la 70 mil. lei in 2009



Brico Expert, operatorul magazinelor retailerului francez Mr. Bricolage din Romania, estimeaza ca afacerile companiei vor creste cu 6% in acest an, de la 70 milioane de lei in 2009, potrivit directorului general al retailerului de bricolaj, Tudor Profir, citat de Mediafax.

El a declarat ca avansul afacerilor va fi influentat printre altele de deschiderea celei de-a treia unitati a retelei, la Iasi. Profir a estimat ca pietele pe care activeaza operatorii de retail de bricolaj vor inregistra in acest an scaderi de 10-25%.

Printre masurile luate de companie in acest an pentru sustinerea vanzarilor se numara reduceri de preturi sau mentinerea acestora la nivelul anterior cresterii TVA.

"Brico Expert a deschis in luna martie un magazin la Iasi. Alte deschideri, pe termen scurt si mediu, atat in locatiile pregatite pentru dezvoltarea retelei cat si in locatii care vor fi achizitionate in viitor vor fi stabilite de catre actionarii societatii in primul trimestru al anului 2011, functie si de stabilizarea/revenirea pe crestere a pietei de bricolaj din Romania", a afirmat Profir.

Celelalte doua unitati ale retailerului sunt la Bucuresti si Pitesti.

Intrebat cum estimeaza evolutia pietei in acest an si care este cota companiei, Profir a afirmat ca acestea sunt dificil de evaluat, in conditiile in care segmentul de bricolaj cuprinde aproximativ 50.000 de produse, comercializate prin intermediul magazinelor de retail cu suprafete mari de vanzare, a celor traditionale cu suprafete reduse si a unitatilor specializate doar pe anumite categorii.

Cei mai mari actionari ai Brico Expert sunt Cezar Rapotan, proprietarul distribuitorului de materiale de constructii Arabesque, cu o participatie de 80,4%, si francezii de la Mr. Bricolage, cu 13,3%.



Citeste si