17 Noiembrie 2010

Fabryo isi doreste mentinerea profitabilitatii dupa ce afacerile au stagnat la 9 luni



Producatorul de lacuri si vopsele Fabryo Corporation, detinut de fondul suedez de investitii Oresa Ventures, a inregistrat in primele noua luni ale anului afaceri similare celor din aceeasi perioada a anului trecut.


Mentinerea cifrei de afaceri s-a datorat, in mare parte, investitiei de un milion de euro derulata in promovarea Savana, brandul premium al companiei. Fabryo se asteapta insa ca afacerile sa scada mai mult in ultimul trimestru, comparativ cu alte perioade obisnuite de extrasezon.

"Obiectivele principale Fabryo pentru 2010 sunt cota de piata si mentinerea profitabilitatii", spune Aliz Kosza, CEO Fabryo.

Anul trecut, producatorul de lacuri si vopsele a a inregistrat o scadere de 7% in lei a cifrei de afaceri, de la 163 mil. lei (44,2 mil. euro) in 2008, la aproximativ 151,5 mil. lei (35,8 mil. euro).

De asemenea, 2009 a fost anul in care compania a reusit sa treaca pe profit si a inregistrat un castig net de 5,8 milioane de lei (1,4 mil. euro), dupa ce in 2008 inregistra pierderi.

Fabryo a avut o crestere de 14% a cotei valorice in perioada august - septembrie, fata de acelasi interval arata datele MEMRB.

La categoria vopselelor lavabile, cresterea in valoare a fost de 13%, in timp ce emailurile au inregistrat un avans valoric de 6% in aceasta perioada. Lacurile au ajuns la o cota de 20,6% de la 10,6 %, in august – septembrie 2009.

Fabryo Corporation este unul dintre principalii producatori de lacuri si vopsele de pe piata romaneasca, alaturi de Köber, Policolor Bucuresti, Deutek sau Atlas Corporation.



Citeste si