15 Decembrie 2010

Metro Punct numarul 4 se deschide la Targoviste



Retailerul german Metro Cash & Carry, cel mai mare jucator din comertul romanesc modern, anunta deschiderea, in saptamana aceasta, a unui nou magazin Metro Punct, la Targoviste.

Magazinul, dedicat clientilor revanzatori, are o suprafata de vanzare de 1.850 de metri patrati si ofera un sortiment de circa 3.000 de articole alimentare si nealimentare.

In magazinul situat pe strada I. C. Bratianu se vor gasi si produse sub marca proprie, ca de exemplu Aro (produse alimentare de prim pret), Fine Food (produse alimentare premium) si Sigma (articole pentru birou).

"Ideea unui Metro Punct este aceea de a oferi clientilor nostri profesionisti un sortiment de baza, de care au nevoie zilnic, pentru a le facilita proximitatea si usurinta de a se aproviziona din acelasi loc si de a-si putea face afacerile intr-un mod civilizat", a declarat, intr-un comunicat de presa, Dusan Wilms, directorul general al Metro Cash & Carry Romania.

Retailerul, care opereaza pe plan local o retea de 25 de magazine de tip cash & carry (cu vanzare angro), a deschis cel de-al treilea Metro Punct saptamana trecuta, la Buzau. Reteaua Metro Punct a fost infiintata odata cu inaugurarea, in aprilie, a unei prime unitati, la Satu Mare, urmata de o a doua, la Piatra Neamt, in iulie. Pentru fiecare dintre magazine investitia a fost de un milion de euro.

Lantul Metro Punct este format din magazine cu o suprafata redusa, de circa 2.000 de metri patrati, prin care Metro Cash & Carry Romania se extinde si in orasele mai mici.

Germanii au mai investit 15-20 de milioane de euro pentru deschiderea, anul acesta, a unui magazin cu format mare, in zona Policolor din Capitala. Magazinul, care are o suprafata de 8.300 de metri patrati, ofera 19.000 de produse.

Metro Cash & Carry este primul retailer international care a intrat pe piata romaneasca, in 1996. Magazinele se adreseaza in special clientilor revanzatori, persoane juridice, vanzarea facandu-se en gros, pe baza de legitimatie.

Harta cu magazinele deschise de Metro Cash & Carry in Romania



Citeste si