23 Decembrie 2010

Metro investeste 15-20 mil. euro intr-un nou magazin cash & carry. Afla aici unde



Retailerul german Metro Cash & Carry a anuntat saptamana aceasta deschiderea unui nou magazin, in Braila, in urma unei investitii de 15-20 milioane de euro.

"Sunt convins ca un magazin Metro Cash & Carry in Braila va contribui la dezvoltarea mediului economic din localitate. Deschiderea noului magazin va face din Braila polul comercial de altadata, cand aici se fixa ceasul comertului romanesc", a declarat Dusan Wilms, directorul general al companiei.

Magazinul, care se intinde pe o suprafata de 8.350 de metri patrati, este destinat clientilor revanzatori, produsele fiind achizitionate pe baza de legitimatie, in sistem en-gros. Aceasta este cea de-a 26-a unitate de tip cash & carry pe care Metro, cel mai mare jucator din comertul modern romanesc, o deschide in Romania. Retailerul german a mai deschis anul acesta un alt hipermarket, in zona Policolor a Capitalei, in urma unei investitii similare.

In afara de magazinele pe suprafete extinse (cash & carry), Metro s-a extins si cu magazine mai mici si a deschis in aprilie primul Metro Punct, la Satu Mare. Lantul Metro Punct este alcatuit in prezent din patru magazine cu o suprafata redusa, de circa 2.000 de metri patrati (de patru ori mai mica decat un magazin cash & carry), acesta fiind formatul prin care Metro Cash & Carry Romania se extinde si in orasele mai mici.

"Fiecare magazin Metro Cash & Carry aduce numeroase avantaje pietei locale, fiind chiar mai important pentru micii intreprinzatori. Metro Cash & Carry Romania incurajeaza furnizorii locali, ca parte importanta a achizitiilor centrelor de distributie din intreaga tara", a adaugat Edwin Deurloo, directorul operational al retailerului.

Metro Cash & Carry este primul retailer international care a intrat pe piata romaneasca, in 1996. Magazinele se adreseaza in special clientilor revanzatori, persoane juridice, vanzarea facandu-se en gros, pe baza de legitimatie.

Harta expansiunii Metro Cash & Carry in Romania


Citeste si:

Cronica unei piete in plin boom. Cine a desenat harta retailului modern in ultimii 10 ani



Citeste si