Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat ca nivelul corectiilor financiare aplicate de catre CE pentru cele patru programe operationale Transport, Mediu, Competitivitate si Regional se ridica "la cateva sute de milioane de euro", bani care ar putea fi redirectionati Romaniei.
"In momentul de fata, cifrele sunt confidentiale, nu vi le pot spune, pot sa va spun ca la o evaluare preliminara vorbim de cateva sute de milioane de euro. Desigur, va fi un proces de conciliere, vom discuta cu Comisia Europeana si, in masura in care noi vom accepta propunerea Comisiei Europene (CE), banii acestia nu se vor pierde, ei vor putea fi alocati pentru alte proiecte. Ei vor fi retrasi de pe proiectele unde au fost sesizate disfunctionalitati pe zona achizitiilor publice", a declarat Orban, citat de Mediafax.

El a precizat ca negocierile cu Comisia in procedura de conciliere nu au inceput inca pentru cele patru programe.

"Inca nu am inceput negocierile, de fapt concilierea cu Comisia Europeana, asteptam scrisoarea oficiala in limba romana care va veni probabil in cateva saptamani si dupa aceea o sa avem un termen de doua luni pana la care va trebui sa finalizam aceste negocieri", a afirmat ministrul.

De asemenea, el a aratat ca nivelul acestor corectii vor fi aplicate de Comisia Europeana in mod diferit, de la program la program si de la axa prioritara la axa prioritara, in functie de problemele care vor fi constatate.

"Nu pot sa vi le spun in momentul de fata, pentru ca este o conciliere. CE ne-a cerut sa fie tratata de o maniera confidentiala. Dar in momentul in care vom finaliza acest proces, desigur va vom informa. Va fi foarte clar ce procente vor fi aplicate, pe ce axe si ce sume", a evidentiat Orban.

Totodata, el a aratat ca Guvernul inca asteapta rezultatele misiunilor de audit facute in luna iunie de Comisia Europeana pe cele patru programe, insa e clar in prezent ca nu mai exista riscul de suspendare a tuturor acestor programe, iar daca se va ajunge la suspendari, acestea vor fi aplicate de asemenea diferentiat, inclusiv la nivel de axa prioritara.

"Pentru celelalte patru programe operationale, asteptam decizia Comisiei Europene. Initial, stiti foarte bine ca au fost misiuni de audit facute in luna iunie, rezultatele inca nu au sosit, probabil se examineaza zona cu zona, ne asteptam la o decizie diferentiata, deci nu cred ca mai exista ideea sau riscul de suspendare a tuturor programelor operationale, mai degraba daca va exista o asemenea chestiune se va pune de la program la program sau nici macar asa, ci de la axa prioritara la axa", a mai spus Orban.
Ministerul Afacerilor Europene a confirmat, printr-un comunicat difuzat luni, ca Romaniei ii vor fi aplicate de catre Comisia Europeana corectii financiare definitive pentru cinci programe operationale.

Potrivit comunicatului MAEur, urmeaza ca "in curand" sa inceapa procesul de conciliere intre Comisia Europeana (CE) si partea romana cu privire la corectiile financiare definitive care vor fi aplicate sumelor decontate de la 1 ianuarie 2007 pana in octombrie 2011 in cadrul celor patru programe pentru care s-au intrerupt platile la inceputul lunii iulie de catre Comisia Europeana - Programul Operational Sectorial Transport (POS-T), Programul Operational Regional (POR), Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE) si Programului Operational Sectorial Mediu (POS Mediu).

Comisia Europeana va reduce, prin corectii financiare, din fondurile puse la dispozitia Romaniei pentru programele legate de sectorul regional, mediu, transport si competitivitate, din cauza unor neregularitati identificate in zona achizitiilor publice, au declarat surse oficiale.

"In urma analizei, Comisia Europeana a gasit o serie de neregularitati de sistem legate de zona achizitiilor publice si va aplica anumite corectii financiare. Aceste corectii, care pot reprezenta cateva procente din fondurile alocate, vor fi negociate cu partea romana pentru fiecare program in parte", au afirmat sursele.

Potrivit comunicatului MAEur transmis luni, corectiile ar urma sa fie impuse "din cauza prolemelor majore identificate in efectuarea achizitiilor publice" in perioada mentionata, 1 ianuarie 2007 - octombrie 2011.

MAEur aminteste ca in decembrie 2011 Comisia Europeana a fost de acord sa deblocheze procesul de rambursare a cheltuielilor pentru toate programele finantate din fonduri structurale si de coeziune, care fusesera intrerupte in iulie 2011, iar reluarea s-a facut cu conditia aplicarii unor corectii financiare preventive, precum si a indeplinirii unor masuri de imbunatatire a sistemului de gestionare a fondurilor. De asemenea, s-a stabilit ca, dupa primul semestru al anului 2012, Comisia Europeana sa efectueze misiuni de un audit pentru a constata daca deficientele au fost remediate.

"Aceste misiuni s-au desfasurat in cursul lunii iulie 2012. In functie de rezultatul auditului, Comisia va decide continuarea rambursarilor sau intreruperea/suspendarea platilor", se mai evidentiaza in comunicatul MAEur.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri