Tinta de deficit bugetar nu va fi modificata in acest an din cauza corectiilor financiare care urmeaza sa fie aplicate de Comisia Europeana pentru unele programe cu finantare comunitara, deoarece aceste corectii vor fi raportate pentru anul viitor, a declarat premierul Victor Ponta, citat de Mediafax.
Intrebat de jurnalisti daca tinta de deficit bugetar pentru acest an va fi modificata din cauza corectiilor financiare care urmeaza sa fie aplicate de Comisia Europeana, premierul a raspuns negativ.

Pentru programul POSDRU, de exemplu, corectia financiara va reprezenta o suma totala de 175 milioane euro, care va fi suportata din buget.

"Nu, corectiile trebuie sa le acceptam pentru 2013 si, in momentul cand construim bugetul pe 2013, luam in calcul aceste alocatii care trebuie facute din bugetul de stat, pentru a suplini ce pierdem la corectiile financiare", a spus Ponta.

In urma cu o saptamana, premierul Victor Ponta a declarat ca Guvernul a cerut sprijinul CE pentru identificarea unei solutii legate de corectiile financiare care trebuie aplicate Romaniei, dupa ce s-a constatat ca daca aceste corectii, de pana la 25%, vor fi aplicate in acest an, Romania va iesi din tinta de deficit convenita cu FMI.

"Aici avem nevoie de sprijinul Comisiei intr-un singur punct, dar altfel esential: din noiembrie 2011 incoace, practic s-au facut acele ajustari care erau necesare in ceea ce priveste procedurile si suntem pregatiti sa deblocam si POSDRU, si celelalte programe, dar pentru ceea ce s-a facut gresit in 2009-2011 trebuie sa suportam niste corectii financiare pana la 25%. Singura problema dificila pe care o avem este cand se aplica aceste corectii, pentru ca daca se aplica in 2012 iesim din tintele de deficit cu FMI, iar daca nu se aplica in 2012 s-ar putea sa nu se deblocheze programele pana nu aplicam corectiile. Suntem intr-un cerc vicios, intre modul de calcul al FMI si cel al Comisiei Europene si in sensul acesta i-am cerut ajutorul presedintelui Barroso, sa gasim solutia de calcul al deficitului. Altfel, programele pot fi deblocate imediat ce acceptam sa platim acum ce s-a facut rau in 2009-2011", a spus Ponta.

Comisia Europeana a intrerupt de la 1 iulie din cauza neregularitatilor descoperite in sistem platile catre Romania pentru patru programe operationale - transport, mediu, regional si cresterea competitivitatii, POSDRU a intrat in procedura de presuspendare de la inceputul lunii august, dupa ce platile pe acest program mai fusesera intrerupte si in prima parte a anului si reluate temporar in vara.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri