Premierul Victor Ponta a declarat, luni, raspunzand unei intrebari, ca nu ia in calcul varianta aplicarii taxei de solidaritate si in mediul privat.
Solicitat sa comenteze declaratiile facute sambata de catre ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, care preciza ca au existat discutii in USL privind posibilitatea ca salariile mai mari de 1.000 de euro din mediul privat sa fie suprataxate, Ponta a precizat ca a existat discutia despre taxa de solidaritate in ianuarie, scrie Mediafax.

"Daca ma intrebati despre acea taxa de solidaritate, nu cred ca in decembrie, cred ca in ianuarie a discutat-o, inclusiv cu cei de la FMI. Cand o sa avem o decizie, o anuntam", a raspuns Ponta.

Intrebat daca taxa discutata in ianuarie ii privea si pe cei din mediul privat, Ponta a raspuns: "A fost o discutie apropo de faptul ca ar fi constitutional sau neconstitutional. Ori atat timp cat salariile - a spus Curtea ca au fost taiate doar la bugetari, ca doar nu am taiat salariile la privati - la fel ar fi in continuare".

Ponta a spus ca problema principala tine de diferenta dintre salariile celor din mediul bugetar.

"Problema principala aici e cat de mare e diferenta intre cel mai mare venit din zona bugetara, mai ales din zona companiilor si autoritatilor care sunt majoritar de stat, si cel mai mic venit si acolo evident ca intre 18-20.000 de lei lunar si 800 de lei lunar, e mult prea mare diferenta. Despre asta discutam, o sa cautam, avem timpul necesar sa gandim o solutie de echilibrare", a spus Ponta.

Intrebat daca ia in calcul in continuare varianta ca angajatii din mediul privat sa fie suprataxati, Ponta a replicat: "Nu. E clar acuma?".

Vice-premierul si ministrul de Finante, Daniel Chitoiu, a admis, sambata, ca la sfarsitul lui 2012 in coalitia de guvernare s-a discutat despre suprataxarea tuturor celor care obtin venituri, inclusiv privatii, aratand ca in USL nu s-a ajuns la o decizie si ca in acest moment subiectul este inschis.

Intrebat daca a avut la un moment dat in discutie un proiect care privea suprataxarea nu doar a bugetarilor, ci si a privatilor, Chitoiu a raspuns: "Da, am discutat".

"La sfarsitul anului trecut s-a luat in discutie acest lucru, dar de atunci nu am mai luat in discutie si nici nu am mai facut calcule sau analize", a precizat Chitoiu.

Intrebat daca s-a discutat pe varianta suprataxarii celor din mediul privat, Chitoiu a raspuns: "Da, dar atunci a fost in discutie ca suprataxarea sa fie pentru toti care realizeaza venituri, dar nu s-a stabilit limita minima la vremea respectiva. Era vorba de cifra bruta sau cifra neta, peste 1.000 de Euro".

Chitoiu a precizat ca in USL nu s-a ajuns la luarea unei decizii politice prin care toti cei care obtin venituri sa fie suprataxati.

"Guvernul USL aplica programul de guvernare aprobat in Parlament. Toate politicile publice si economice se iau prin decizie politica la nivelul USL. La nivelul USL nu s-a ajuns la o decize politica astfel incat sa implementam acest proiect", a spus Chitoiu.

El a precizat, raspunzand unei intrebari, ca premierul Victor Ponta nu i-a cerut sa reia discutiile pe marginea acestui proiect de suprataxare, subliniind ca subiectul este "deocamdata inchis".

"Nu am mai disucutat in USL. Deocamdata e un subiect inchis. Nu s-a reluat nicio discutie", a spus Chitoiu.
El le-a spus jurnalistilor ca detin o informatie falsa in acest sens. "Aveti o informatie falsa. Nu stiu cine promoveaza aceasta informatia falsa", a spus Chitoiu.

Ministrul a fost intrebat de jurnalisti daca pe masa sa s-ar afla un nou proiect referitor la suprataxare, care ar prevedea sa fie impozitati nu doar bugetarii, ci si cei din mediul privat. "Nu stiu cine v-a dat informatia, dar nu exista niciun proiect pe masa mea in acest sens", a spus Chitoiu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri