Ministerul Agriculturii scoate din buzunar 100 MIL. euro pentru ferme de familie

La un an de la preluarea mandatului de la Agricultura, Daniel Constantin spune ca este pe ultima suta de metri in ceea ce priveste infiintarea unui fond de creditare pentru fermieri, scrie Jurnalul National.

“In scurt timp, poate chiar in cursul lunii mai, vom avea legislatia pentru crearea unui fond de creditare, care va fi benefic pentru mai multe categorii de beneficiari”, a spus Constantin.

Oficialul a declarat ca au fost identificate sursele de finantare, respectiv peste 100 de milioane de euro, insa nu se cunosc inca exact modalitatile prin care bancile vor pune banii la dispozitia fermierilor.

“Nu stiu deocamdata modalitatile, dar bancile ii vor pune dupa aceea la dispozitia beneficiarilor cu anumite facilitati pe care le vom prezenta dupa ce vom discuta in aceste zile cu celelalte ministere. Noutatea este ca vom avea si partea de garantare asigurata. Beneficiarii nu vor trebui sa vina cu garantii proprii pentru a obtine aceste credite”, a explicat Constantin.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri