Basescu: Exportul graului cu 147 euro tona este export de subventie

Presedintele Basescu a declarat ca exportul de materie prima agricola la preturi mici, cum ar fi 147 de euro tona de grau comparativ cu 150 de euro subventia europeana la hectar, nu face decat sa saraceasca agricultura romaneasca, ce trebuie reorientata spre exportul de produse finite din zootehnie.

"Este adevarat ca productiile agricole la hectar cresc de la an de an si datorita sprijinului de la UE prin acordarea de subventii, dar noi continuam sa ne bazam agricultura pe exportul de materie prima agricola. (...) Pai, hai sa facem o mica socoteala. S-a achizitionat de pe piata romaneasca grau cu 147 de euro tona, pai 150 de euro a fost subventia la hectar. De pe un hectar s-au scos 3-3,5 tone. Deci, practic, daca vom continua asa, sa fim un mare exportator de produse agricole, de grau, de porumb, de floarea soarelui, vom exporta subventii", a afirmat Basescu (foto) la Fundulea, unde a participat la "Ziua Cercetarii Procera".

El a subliniat ca acest tip de export nu face decat sa ii saraceasca pe fermierii romani, care vor ramane in continuare dependenti de natura, noteaza Mediafax.

"Exportul de subventie este un export care saraceste agricultura romaneasca. (...) Altfel putem sa obtinem si 6.000 de kilograme de grau la hectar, vom ramane exportator de subventie, iar agricultorul roman va ramane sarac in continuare si dependent de natura, de orice", a spus Basescu.

El a subliniat ca trebuie realizata in anii urmatori o inversare a structurii agriculturii romanesti, lucru avut in vedere si de strategia privind agricultura pana in 2030, pe care Presedintia o va finaliza in curand.

"Haideti sa ne gandim la o inversare a structurii agriculturii noastre. Adica sa exportam produse finite, produse din carne, produse fie ele si din grau, dar sa fie produs finit, pentru ca se plimba in Europa painea in celofan de pe o piata pe alta. Avem 60-65% din productia agricola care este productie primara din care noi incercam sa exportam. Doar 30-35% este productie din zootehnie si chiar si la aceea de multe ori exportam carne bruta, neprocesata. Deci aici cred ca trebuie sa intervenim in primul rand, sa nu mai exportam subventie, sa generam dezvoltarea unui sector zootehnic care sa ne permita sa exportam productie finita scumpa si nu grau cu un leu kilogramul sau cu 60 de bani kilogramul", a argumentat Basescu.

El a aratat ca aceasta problema este una care tine si de politicile agricole nationale, dar si de abordarea fermierilor.

Basescu a reluat si apelul sau catre schimbarea structurii de invatamant agricol, astfel incat acesta sa asigure cadrele pentru utilajele si tehnologiile agricole moderne care sunt aduse in prezent in Romania, el dand exemplul masinilor foarte sofisticate pe care le-a vazut la o expozitie de profil.

"Daca nu schimbam structura sistemului de invatamant agricol, vom ajunge sa importam si mecanici pentru utilajele acelea foarte sofisticate. Nu este posibil ca atunci cand vrei progresul agriculturii sa nu adaptezi imediat sistemul de educatie la masinile pe care le vedem aici. Invatamantul mediu trebuie sa se orienteze serios spre aceasta zona", a argumentat Basescu, care a acuzat din nou ca in perioada ministeriatului lui Andrei Marga la Educatie s-au distrus scolile tehnice de profil agricol, naval, industrial.

Presedintia a prezentat spre consultare publica pe 1 iulie o strategie privind agricultura romaneasca pana in 2030, seful statului invitand atunci factorii politici si din domeniul agricol la semnarea unui "pact pentru agricultura", lucru care ar trebui sa aiba loc, in opinia acestuia, in luna septembrie.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri