Cresterea costurilor de finantare si deprecierea leului sunt riscuri posibile in eventualitatea intrarii SUA in default (incetare de plati), insa Romania este mai bine pozitionata decat alte state emergente si poate accesa fonduri in baza acordului preventiv cu FMI, potrivit Commerzbank

"As astepta o miscare semnificativa a pietelor numai daca s-ar materializa cel mai neplacut scenariu, adica un default al Statelor Unite. Un astfel de incident ar conduce fara indoiala la o retragere majora din zona activelor de risc, inclusiv cele romanesti. Astfel, Romania s-ar confrunta probabil cu costuri mai ridicate de finantare pe piata, ceea ce ar putea crea probleme pentru Ministerul Finantelor. Cu toate acestea, in cel mai rau caz guvernul roman poate apela la acordul preventiv cu FMI pentru a evita o criza majora", a declarat pentru Mediafax Thu Lan Nguyen, analist la Commerzbank, a doua mare banca germana.

Preisunea pe activele cu grad ridicat de risc ar putea fi accentuata si de prelungirea impasului politic de la Washington, chiar daca SUA nu ar intra in default. Astfel, pe masura ce criza politica din SUA s-ar prelungi, temerile tot mai accentuate privind un posibil default ar afecta puternic activele emergente, precum leul sau obligatiunile de stat ale Romaniei.

"Cu toate acestea, consider ca Europa Centrala si de Est este mai bine pozitionata decat alte zone emergente deoarece balanta externa din regiune s-a imbunatatit in ultimii ani, astfel ca statele sunt mai putin vulnerabile la fluxurile de capital extern, care ar ingheta in cazul unui default al SUA", continua analistul Commerzbank, precizand ca economiile din Europa emergenta ar avea totusi de suferit, avand in vedere ca sunt dependente in mare masura de exporturi.

Cu toate acestea, Romania sta mai bine decat alte tari din regiune.

"Cu un acord stand-by preventiv in derulare, Romania dispune de o plasa de siguranta confortabila, spre deosebire de alte state din Europa de Est, precum Ungaria si Turcia, care ar fi afectate mult mai grav de un astfel de soc", considera Nguyen.

Congresul Statelor Unite nu a ajuns inca la un acord privind majorarea plafonului datoriei de stat, care va fi atins joi, 17 octombrie. Astfel, guvernul SUA ar putea pierde incepand de joi prerogativa de a se imprumuta si de a refinanta datoriile ajunse la scadenta.

Trezoreria are o rezerva de aproximativ 30 miliarde de dolari, la care se adauga veniturile colectate, un indicator volatil. Cu aceste resurse se estimeaza ca guvernul american va putea continua sa-si onoreze obligatiile financiare pana in ultima saptamana a lunii octombrie.

Totodata, guvernul american si-a suspendat partial activitatea incepand de la 1 octombrie, in lipsa unui buget agreat in Congres.

Miercuri, liderii din Congres erau aproape de un compromis care sa inlature riscul unui default, care ar avea consecinte incalculabile asupra pietelor financiare si economiei globale, eclipsand efectele falimentului bancii Lehman Brothers, in septembrie 2008.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri