Autoritatile si echipele de experti ale FMI si CE au ajuns la un acord la nivel tehnic, dupa discutiile privind prima si a doua evaluare a programului economic. Amanarea implementarii accizei majorate la carburanti urmeaza sa fie acoperita prin inghetarea unor cheltuieli ale statului, potrivit institutiilor financiare internationale, scrie Mediafax.

Reprezentantii institutiilor financiare internationale noteaza ca majoritatea criteriilor pentru finele lunii decembrie a anului trecut au fost indeplinite, conform unui comunicat publicat marti de Fondul Monetar International si Comisia Europeana.

"S-a ajuns la un acord la nivel tehnic. Programul ramane, in linii mari, in directia cea buna. Majoritatea criteriilor de performanta stabilite pentru finele lunii decembrie 2013 au fost indeplinite sau sunt aproape indeplinite", se arata in declaratia de la finalul vizitei.

Problema accizei majorate la carburanti, care a generat tensiuni politice si a condus la amanarea incheierii primei evaluari a acordului, a fost depasita pentru moment. "Amanarea pentru inca o perioada a implementarii accizelor la carburanti va fi compensata prin inghetari pe partea de cheltuieli", se spune in comunicat.

Echipele Fondului Monetar International si Comisiei Europene s-au aflat la Bucuresti in perioada 21 ianuarie - 4 februarie pentru discutii privind prima si a doua evaluare a programului economic convenit anul trecut.

Retail jobs

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, ca acciza de 7 eurocenti va fi introdusa din aprilie la benzina si motorina, iar presedintele Traian Basescu va semna documentele pentru ca acordul cu FMI sa redevina operational, deoarece memorandumul nu va include aceasta masura.

Totodata, primul ministru a precizat ca in functie de incasarile din primele sase luni se vor aplica reduceri de cheltuieli la unele ministere la prima rectificare din acest an.

Institutiile financiare internationale si guvernul mizeaza pe o crestere de 2,2% a Produsului Intern Brut in acest an, dupa un avans de 2,8% in 2013, datorat in principal productiei industriale si recoltei bogate, potrivit comunicatului publicat marti de CE.

Pentru acest an este asteptata consolidarea cererii interne, pe fondul sprijinului acordat prin politici publice, dar si ca urmare a unei mai bune absorbtii a fondurilor UE, combinate cu o crestere a increderii, se mai arata in comunicat.

Citeste si:
Statul a obtinut aproape 6 miliarde lei din supraacciza la carburanti
Statul a obtinut aproape 6...

Inflatia va continua sa scada in prima jumatate a acestui an si va reveni in semestrul al doilea spre partea superioara a intervalului tintit de BNR, anticipeaza expertii institutiilor financiare internationale. Totodata, deficitul de cont curent ar urma sa fie mentinut intre 1-1,5% din PIB, "contribuind astfel la pozitia externa puternica a Romaniei, care a ajutat tara sa depaseasca recentele presiuni din pietele emergente", noteaza FMI si CE.

Pe partea fiscala, deficitul bugetar tintit pentru acest an este de 2,2% din PIB. Autoritatile intentioneaza continuarea ajustarii fiscale si anul viitor, pentru a indeplini obiectivul bugetar pe termen mediu, al unui deficit structural de 1% din PIB, si pentru a permite in acelasi timp noi cresteri ale cofinantarilor pentru proiecte sprijinite de UE.

Cererea interna ar urma sa fie sprijinita si de "o revenire modesta" a creditarii in lei, datorata scaderii dobanzilor in contextul unei politici monetare relaxate, in combinatie cu programele guvernamentale de garantare, anticipeaza expertii FMI si CE.

Echipele institutiilor financiare internationale au remarcat o incetinire a progreselor in ceea ce priveste reducerea arieratelor companiilor de stat, insa precizeaza ca au fost demarate actiuni corective, care includ transferuri bugetare si masuri de restructurare.

Citeste si:
Directiva UE privind salariul minim. Ce creșteri de salarii ar...
Directiva UE privind salariul...

FMI si CE asteapta prezentarea unui plan de actiune pentru reducerea sustenabila a arieratelor pe termen mediu.
Discutiile nu au adus noutati in ceea ce priveste privatizarile partiale ale companiilor de stat prin listarea la bursa, care se desfasoara conform planului convenit anterior. De asemenea, reforma cadrului de reglementare din energie si transporturi va continua, ca si procesul de dereglementare a preturilor la gaze naturale si energie electrica, conform cu foile de parcurs convenite, se spune in comunicat.

Totodata, expertii institutiilor financiare internationale au remarcat ca sectorul bancar resimte presiuni legate de calitatea activelor, insa dispune in continuare de un capital confortabil, dar si de lichiditati si rezerve de provizionare.

Romania are in derulare un acord in valoare de 4 miliarde de euro cu FMI si Uniunea Europeana, din care nu intentioneaza insa sa acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja Romania de eventuale socuri pe pietele financiare si de a ajuta la reducerea costurilor de finantare.

Romania a incheiat cu succes, in ultimii patru ani, doua acorduri cu FMI, UE si Banca Mondiala, in valoare de 20 miliarde euro, respectiv 5 miliarde euro. Al doilea, semnat in 2011 si finalizat anul trecut, a avut de asemenea caracter preventiv, autoritatile optand sa nu acceseze fondurile puse la dispozitie de creditorii externi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri