Politicile monetare laxe, sustinute de politicieni si analisti, aduc castiguri pe termen scurt si permit guvernelor sa amane reformele structurale, care sunt insa de neinlocuit, iar injectiile masive de lichiditate sunt motivate de pericolul deflatiei, o poveste fabricata, sustine Leszek Balcerowicz.

"Nu cred ca deflatia este o tragedie. E o poveste fabricata. Am citit un studiu al BIR, iar eu cred ca aceasta institutie are cei mai buni economisti dintre toate institutiile internationale. Deflatie buna sau deflatie rea. Ei zic ca fiecare deflatie e rea. Spun ca daca preturile scad usor, dar continuu, oamenii nu mai cumpara. Dar cum e cu calculatoarele? Preturile lor tot scad, dar oamenii nu mai cumpara calculatoare? De ce facem aceasta propaganda ca deflatia nu e buna?", a spus Balcerowicz la "Conferinta de Risc de Tara Coface 2014", organizata miercuri de Coface, potrivit Mediafax.

El a aratat ca economistii si politicienii imping BCE sa tipareasca si mai multi bani, intrucat le este mai usor sa amane reformele structurale prin substitute monetare decat sa "mobilizeze populatia pentru liberalizara pietei muncii si reforma educatiei".

"A tipari bani nu inlocuieste reformele structurale. Si Africa ar fi bogata. E un mit gresit si periculos. Aceasta politica monetara de relaxare cantitativa lunga incetineste restructurarea", a continuat Balcerowicz. El a aratat ca statele care au inceput primele reformele structurale si consolidarea fiscala, cum sunt Irlanda, tarile Baltice sau Bulgaria, au reusit sa revina pe crestere inalta inaintea celorlalte state.

Balzerowicz a dat ca exemplu negativ Grecia, care a amanat debutul reformelor structurale si a abordat ajustarea fiscala prin majorarea de taxe in perioada de criza, ceea ce reprezinta o eroare.

Leszek Balcerowicz este un renumit economist si politician, fiind considerat arhitectul reformelor initiate in Polonia in 1989, dupa caderea comunismului. Avand realizari remarcabile, el a fost o figura dominanta in dezvoltarea tarii si in strategia economica a Poloniei in perioada 1989-2007. Ca vicepremier, Balcerowicz a contribuit la transformarea istorica a Poloniei prin trecerea de la economia centralizata la o economie de piata, imbinand vastele sale cunostinte in economie si stiinte sociale cu valorile filozofiei morale si politice.

Sursa foto: Mediafax foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri