Prabusirea pretului la petrol reprezinta deja un motiv serios de ingrijorare pentru tarile puternic dependente de exporturile de titei. Evolutia viitoare a pretului poate decide in cazul fiecarui mare exportator de petrol daca intra sau nu intr-o recesiune severa pe termen lung.

Pretul petrolului Brent, de referinta la bursa din Londra, a scazut vineri la cel mai redus nivel din decembrie 2010, pe fondul cererii scazute din Europa si Asia si al unui excedent de productie in Liban si SUA. Contractele futures pentru petrolul Brent cu livrare in luna noiembrie au coborat cu 1,07% la 87 dolari pe baril, sub pragul psihologic de 90 dolari pe baril.

Pe piata americana, pretul petrolului West Texas Intermediate (WTI) a scazut cu 3,26% la 81,72 de dolari pe baril in pre-tranzactii, cea mai redusa cotatie din iunie 2012. Analistii Barclays au revizuit in scadere estimarile privind pretul petrolului WTI pentru ultimul trimestru al anului de la un pret mediu de 106 dolari pe baril, la 93 dolari pe baril. Progoza pentru 2015 a fost de asemenea redusa, banca anticipand un pret mediu de 96 de dolari pe baril, fata de 107 dolari pe baril anterior.

In cazul guvernelor din majoritatea tarilor exportatoare de petrol, pentru a-si indeplini obligatiile fiscale au nevoie ca pretul titeiului sa ramana peste un anumit nivel. Daca pretul pe baril va continua sa scada sub 87 de dolari, economiile extrem de dependente de exportul de petrol, precum Venezuela, Rusia sau Arabia Saudita, vor avea motive importante de ingrijorare.

Graficul urmator evidentiaza pretul pe baril de care urmatoarele tari au nevoie pentru a-si indeplini obligatiile fiscale (preturile sunt exprimate in dolari), potrivit Business Insider.

Venezuela are nevoie, literalmente, ca pretul petrolului sa se dubleze in acest an pentru a reusi sa-si indeplineasca angajamentele fiscale. In consecinta, daca pretul continua sa scada, aceste tari vor avea nevoie de imprumuturi externe sau reduceri de cheltuieli pe plan intern in pofida promisiunilor, ceea ce va fi extrem de jenant pentru autoritati. In cazul Venezuelei si Rusiei, imprumuturile in obligatiuni de pe pietele internationale va fi, de altfel, extrem de costisitor, in contextul in care sunt considerate foarte riscante de catre investitorii internationali.

Cel mai mare impediment pentru Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) este ca nu mai poate controla direct preturile (asa cum s-a intamplat in trecut), pentru a evita aceste probleme. Anterior, membrii OPEC ar fi redus productia de petrol in cazul in care scaderea preturilor ar fi reprezentat o amenintare. Acest lucru s-a schimbat din cauza exploziei industriei de gaze de sist in Statele Unite.

Sursa foto: Shutterstock / Sonde de petrol

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri