Exporturile au avansat mai mult decat cresterea importurilor, asa ca in luna ianuarie Romania a inregistrat un deficit comercial mai redus decat in aceeasi perioada a anului trecut, arata statistica INS.

Exporturile au crescut in ianuarie cu 6,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 4,18 miliarde euro, iar importurile au avansat cu 4,1%, la 4,36 miliarde euro, astfel ca deficitul comercial s-a plasat la 176,4 milioane euro, mai mic cu 76 milioane euro decat cel din ianuarie 2014, arata INS, citat de Mediafax.

Exporturile FOB au totalizat in ianuarie aproape 4,19 miliarde, iar importurile CIF au insumat 4,36 miliarde euro, inregistrand un avans fata de luna decembrie a anului trecut cu 10,2%, respectiv cu 4%, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) s-a situat la 3,11 miliarde euro la expedieri si de 3,38 miliarde euro la introduceri, reprezentand 74,2% din total exporturi si 77,5% din total importuri.

La nivel extracomunitar, valoarea schimburilor (Extra-UE28) a fost de 1,08 miliarde euro la exporturi si de 982,1 milioane euro la importuri, cu o pondere de 25,8% din total exporturi si 22,5% din total importuri.

Masinile, cea mai mare pondere din exporturi

Masinile si echipamentele de transport au avut cele mai importante reprezentari in structura comerciala, cu 44,2% la export si 38% la import, fiind urmate de alte produse manufacturate, cu 34% la export si 31,2% la import. Produsele agroalimentare, bauturile si tutunul au reprezentat 8,4% din exporturi si 8,1% din importuri, produsele chimice si conexe au avut o pondere mai mare la importuri, de 13,5%, in timp ce au fost exportate in pondere de 5% astfel de bunuri.

Combustibilii minerali si lubrifiantii au fost importati in proportie de 6%, iar la export au reprezentat 4,6%, in timp ce materiile prime si materialele au avut o pondere de 3,8% la exporturi si de 3,2% la importuri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri