Romania risca dezangajari de peste 500 de milioane de lei (112 milioane euro) la proiecte din sectorul energetic finantate cu fonduri europene, in exercitiul financiar 2007-2013, din cauza ca acestea nu vor fi finalizate pana la 31 decembrie 2015, potrivit ministrului Energiei, Victor Grigorescu.

"Regret ca si noi ne aflam astazi intre institutiile care, din pacate, risca sa dezangajeze fonduri europene, vorbim de fonduri in valoare de peste 500 de milioane de lei. Motivul pentru care riscam - am spus riscam, pentru ca vom depune toate eforturile ca sa ne limitam acest risc - dar riscul provine din faptul ca proiectele finantate risca sa nu poata fi puse in functiune pana la 31 decembrie 2015. Sunt convins ca o evaluare mai din timp a acestei situatii ar fi permis poate identificarea unor masuri mai potrivite si sa crestem gradul (de absorbtie, n.r.) cu certitudine. 500 de milioane de lei este o suma apreciabila", a declarat vineri Grigorescu, intr-o conferinta de presa, potrivit Mediafax.

El a precizat ca a discutat pe aceasta tema si cu ministrul Fondurilor Europene. "Din nefericire, acesti bani sunt destinati, in mare parte, autoritatilor publice locale. Este cu atat mai ingrijorator si trist", a spus Grigorescu.

Premierul Dacian Ciolos a declarat in fata Parlamentului, la acordarea votului de investitura, ca Romania inregistreaza mari restante in atragerea de fonduri europene din perioada precedenta, exercitiul financiar 2007-2013, cu o restanta de 30% din totalul fondurilor, iar actualul Guvern nu va putea face minuni pentru a evita "o dezangajare totala".

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri