Compania Green Group, cu afaceri neconsolidate de 137 milioane de euro anul trecut, va dezvolta o infrastructura mobila de colectare selectiva a deseurilor. Proiectul va avea o valoare de 4 milioane de euro si va fi cofinantat de guvernul norvegian. Unitatile mobile vor deservi in principal firme.

Compania a dezvoltat pana acum un proiect similar in parteneriat cu mari retaileri si mai pregateste inca unul. Cea mai recenta investitie a companiei intr-o unitate de colectare selectiva a deseurilor a fost inaugurata in luna ianuarie a acestui an, in parcarea hipermarketului Cora Lujerului din Capitala. Emanuel Parvulescu, head of environment in cora Romania, a spus ca de la instalarea acestei statii, gradul de colectare a crescut cu 250% fata de perioada similara a anului trecut, ajungand la 60.000 de bucati.

Unitatea esta a 29-a pe care grupul industrial o deschide in Romania. Proiectul construirii de astfel de statii, denumite SIGUREC, are o valoare totala de 4 milioane de euro, iar investitia in 25 de astfel de unitati a fost cofinantata tot de guvernul norvegian. Costul unei unitati variaza de la 80.000 la 120.000 de euro.

Anul trecut, Green Group a avut o cifra de afaceri de 137 milioane de euro, in scadere fata de nivelul de 166 milioane de euro in 2014. Compania a derulat in 2015 investitii de 10 milioane de euro.

”Am continuat sa investim si sa ne crestem capacitatea de reciclare”, a declarat Damov pentru WALL-STREET.RO.

Pana acum, prin statiile SIGUREC din magazinele Cora au fost colectare 8,9 milioane de recipiente (sticle, doze), echivalentul a 460.000 de kilograme. Intregul Green Group a colectat anul trecut 120.000 de tone de deseuri, atat din import, cat si de pe piata interna.

Sticlele sparte incep sa fie profitabile

In acest an, colectarea deseurilor de sticla a inregistrat o crestere semnificativa, dupa ce pana anul trecut era oaia neagra a colectarii si reciclarii din cauza costurilor. Practic, colectarea si reciclarea sticlei generau pierderi din cauza costurilor mari. In acest an insa, firmele din grupul Green Group au colectat de 4-5 ori mai multa sticla.

„De o saptamana, vedem o efervescenta in colectarea sticlei. Asta pentru ca au crescut bonificatiile”, a afirmat Damov.

El a precizat ca situatia se datoreaza disparitiei din piata a „piratilor”. Efectul iesirii din piata a acestor „pirati” a fost cresterea pretului deseurilor de sticla de la 60-70 lei pe tona la peste 400 lei pe tona. „Inainte, relatia era distorsionata de piratii care raportau cantitati nereale. Acum au disparut, astfel ca s-a creat un mecanism de piata, astfel ca reciclarea si colectarea sticlei a devenit o afacere profitabila”, a spus Damov.

Greeen Group colecteaza si recicleaza toate tipurile de deseuri de polietilena, polipropilena, polistiren, deseuri de ambalaje post- consum, deseuri tehnologice, deseuri provenite din echipamente electrice, electronice si electrocasnice si deseuri din echipamente de iluminat uzate.

Grupul opereaza o fabrica de reciclare a sticlei in Popesti-Leordeni, judetul Ilfov, si are peste 200 centre de colectare atat in tara, cat si Ucraina, Macedonia, Serbia, Grecia si Germania.

Sursa foto: mediafaxfoto.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri