Importurile de marfuri ale Romaniei au crescut puternic, avansand cu 12,2% pana la 5,65 miliarde euro, in timp ce exporturile au inregistrat si ele o crestere cu 4,1% in luna mai fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 4,67 miliarde de euro. Aceasta evolutie a importurilor si a exporturilor a dus la crearea unui deficit comercial ce s-a adancit cu 79% fata de mai 2015, pana la 979,7 milioane euro, conform datelor preliminare publicate de Institutul National de Statistica (INS)

Exporturile au crescut in mai cu 7% fata de a patra luna din 2015, pana la 4,7 miliarde euro, conform datelor revizuite ale INS. In urma acestor evolutii, in primele cinci luni din 2016, exporturile (FOB) au crescut cu 4,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 23,24 miliarde euro, in timp ce importurile au urcat cu 8,7%, la 27 miliarde euro, conform News.ro

In primele cinci luni s-a inregistrat un deficit comercial de 3,77 miliarde euro, mai mare cu 47% fata de aceeasi perioada din 2015. Romania a exportat, in luna mai, marfuri in valoare de 3,48 miliarde euro in Uniunea Europeana, adica 74% din total, si a importat de 4,31 miliarde euro din celelalte 27 de state membre ale UE, adica 76% din totalul importurilor.

In comertul cu statele din afara UE, Romania a ramas pe deficit in luna mai. In a cincea luna din acest an, exporturile in afara UE au fost de 1,18 miliarde euro, in scadere cu 7% fata de mai 2015, fiind depasite de importuri, care au avut o valoare de 1,34 miliarde euro. Masinile si echipamentele de transport au avut cele mai mari ponderi in comertul exterior in primele cinci luni din acest an, cu 48,1% la export si 37,6% la import, fiind urmate de alte produse manufacturate, cu 33,2% la export si 31,3% la import.

Produsele agroalimentare, bauturile si tutunul au reprezentat 7,6% din exporturi si 8,6% din importuri, in timp ce produsele chimice au acoperit 4,5% din exporturi si 14,4% din importuri.

Evolutia exporturilor din primele cinci luni este sub asteptari, in conditiile in care, pentru intregul an 2016, Comisia Nationala de Prognoza (CNP) anticipeaza un avans al exporturilor cu 5,5% fata de anul trecut, pana la 57,6 miliarde euro. Estimarea a fost deja revizuita in jos in cursul lunii aprilie.

Pentru importuri, CNP estimeaza in 2016 un avans de 7,8% fata de anul trecut, pana la 67,85 miliarde euro.
In 2015, Romania a exportat bunuri in valoare de 54,6 miliarde de euro s a importat marfuri de 63 miliarde euro, iar deficitul comercial a crescut cu 38% fata de anul precedent, pana la 8,4 miliarde euro.

Sursa foto: Garry L./ Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri