Producatorii asteapta instalarea noului Guvern si reglementarile ce vor fi adoptate de acesta pentru a lua decizii in privinta preturilor tigaretelor in anul urmator. Directorul de comunicare al producatorului de tigarete JTI pentru Romania, Moldova si Bulgaria, Gilda Lazar, a declarat pentru News.ro ca "viitoarele preturi ale tigaretelor vor depinde in mare masura de regimul fiscal, dar si de evolutia cadrului de reglementare".

In Romania, JTI detine peste un sfert din piata de tigarete. ”Ceea ce ne dorim este stabilitate legislativa si predictibilitate fiscala si asta speram de la viitorul Guvern”, a spus Lazar, pentru News.ro. Pretul tigaretelor include, intr-o proportie mare, taxe impuse de stat. Astfel, acciza si TVA reprezinta 75-80% din pretul unui pachet de tigarete in Romania, conform News.ro.

”Preturile tigaretelor sunt determinate, in primul rand, de nivelul taxarii. Anul viitor, stim cu siguranta ca va scadea TVA cu 1% dar, pentru tigarete, aceasta scadere va fi compensata cu o crestere a accizelor de la 1 ianuarie. Apoi, in aprilie, ar urma sa se reaseze acciza in functie de inflatie. Potrivit Codului Fiscal, pentru ca nu am avut inflatie, nivelul total al accizei va ramane acelasi, insa se va recalcula componenta specifica, pe baza pretului mediu ponderat al anului anterior. Sunt aspecte destul de tehnice”, a explicat Lazar. Producatorii de tigarete spun ca nu stiu cu ce program va veni Guvernul viitor si nici cum vor fi acoperite cheltuielile bugetare suplimentare antamate in acest an electoral.

”Deocamdata, asteptam noul Guvern, asteptam programul de guvernare. Speram sa avem, in sfarsit, transparenta, dialog constructiv si perspective de stabilitate pe termen lung si, in functie de asta, sa ne construim planurile pe fundamente solide", a mentionat reprezentantul JTI. Producatorii de tigari prezenti in Romania considera ca 2016 a fost un an dificil din cauza impredictibilitatii legislative.

"Intarzierea voita a transpunerii Directivei tutunului de catre specialistii executivului tehnocrat, in dubla si paradoxala lor calitate de experti guvernamentali si activisti antitutun, ne-a ingreunat foarte mult activitatea, cu costuri substantiale. Au fost afectate managementul lantului de aprovizionare, planificarea productiei, managementul stocurilor si distributiei si, implicit, plata taxelor, ANAF inregistrand fluctuatii mari la incasarile din accize", sa mentionat Lazar. Potrivit JTI, intarzierea transpunerii Directivei tutunului in legislatia romaneasca nu a generat neaparat pierderi financiare, ci nesiguranta si instabilitate.

Citeste si:
Inflatia din Romania, de TREI ori mai mare decat UE
Inflatia din Romania, de TREI...

”Dupa cum ati vazut, preturile tigaretelor au crescut anul acesta, dar a fost un cosmar sa planificam productia si stocurile. A fost extrem de frustranta lipsa transparentei si a dialogului dintre autoritatile de reglementare si o industrie care este al doilea mare contribuabil la bugetul Romaniei si al doilea mare exportator", a afirmat Gilda Lazar.

Producatorii de tigarete dau exemplul Bulgariei, unde institutiile guvernamentale au comunicat deschis si eficient, adoptand din timp si fara artificii proiectul de transpunere a Directivei. In schimb, ministerele Economiei si Finantelor din Romania au actionat fara a consulta sectorul, iar ”cosmarul nu s-a incheiat”, subliniaza reprezentantii sectorului.

Astfel, urmeaza sa fie aprobate normele de aplicare si inca 35 de ordine de ministru care sa detalieze cum va fi aplicata legea, desi aceasta a intrat in vigoare si produce efecte de pe 10 decembrie, cand a fost oprita productia conforma prevederilor anterioare. Stocurile produse pana la 10 decembrie urmeaza a fi epuizate pana pe 20 mai 2017.

Cota de piata a JTI Romania a continuat sa se consolideze, iar cifra de afaceri si profitul sunt pe trend ascendent, rezultatele financiare pe 2016 urmand a fi comunicate oficial in mai, potrivit reprezentnatilor companiei. JTI face parte din Grupul Japan Tobacco, unul dintre cei mai mari producatori mondiali de produse din tutun. Compania are circa 26.000 de angajati la nivel mondial si operatiuni in peste 120 de tari.

Citeste si:
Inflatia accelereaza! Cartofii si citricele, mai scumpe cu 20%
Inflatia accelereaza!...

Sursa foto: geralt/13350pixabay

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Legumele, fructele si carnea de porc s-au scumpit cel mai mult in ianuarie
Setari Cookie-uri