Est-europenilor le place sa mearga la cumparaturi. Acest lucru este cel mai pregnant in Romania, unde 9 din 10 cumparatori sunt de acord cu aceasta afirmatie. Cu toate acestea, romanii resimt mai mult presiunea timpului la cumparaturi decat in alte tari, arata un studiu GfK.

In Cehia, Slovacia si Austria, 7 din 10 consumatori considera mersul la cumparaturi placut, in vreme ce in Bulgaria doar jumatate dintre cumparatori afirma acelasi lucru.

Austria si Cehia sunt tarile in care sentimentul presiunii timpului la cumparaturi este cel mai putin perceput. Prin contrast cu acestea, in Romania, aproximativ 35% din cumparatori resimt aceasta presiune atunci cand fac achizitiile zilnice. Acest lucru poate fi influentat si de o dezvoltare sub potential pentru comertul modern de proximitate, comparativ cu Austria de exemplu.

Listele de cumparaturi sunt in continuare importante, dar mai putin folosite in Romania

Una dintre modalitatile convenabile de a face cumparaturile mai usoare este pregatirea unei liste de cumparaturi pe care majoritatea oamenilor o au cu ei in magazin.

Cumparatorii bulgari o folosesc cel mai mult (aproape 7 din 10). In Romania, 5 din 10 cumparatori isi organizeaza cumparaturile cu ajutorul unei liste, dar numarul acestora scade de la un an la altul.

Cea mai mare parte dintre cumparatorii romani si bulgari declara, de asemenea, ca in achizitiile de zi cu zi reusesc sa se incadreze in bugetul planificat. La polul opus, se afla cumparatorii din Cehia si Austria.

La modul ideal, cumparatorii romani prefera sa cumpere totul dintr-un singur magazin, dar cautarea unui pret mai bun ii face sa viziteze mai multe magazine. Chiar daca majoritatea consumatorilor declara ca le place sa mearga la shopping in magazine care au totul sub un singur acoperis, comportamentul lor de cumparare si luarea deciziilor sunt influentate si de pret.

In Romania, 72% dintre cumparatori sunt dispusi sa isi faca achizitiile din mai multe magazine daca aceasta ii ajuta sa obtina un pret mai mic sau oferte mai convenabile.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri