Nivelul redus al dobanzilor din piata bancara reprezinta, pentru unii bancheri, motive de ingrijorare pentru viitor, in perspectiva cresterii acestora, dar pentru altii inseamna oportunitatea relansarii creditarii private in Romania.

Dobanzile pe piata bancara din Romania sunt la minime istorice in aceasta perioada, insa, in timp ce unii bancheri indeamna la prudenta in acordarea creditelor, sustinand ca probabilitatea ca indicii de referinta sa creasca este foarte mare, altii sustin ca, din contra, este un moment foarte bun pentru relansarea creditarii, dar sa fie pe baze responsabile.

Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Sergiu Oprescu (foto), este unul dintre bancherii care avertizeaza cu privire la riscul cresterii dobanzilor, fapt care ar pune presiune, in viitor, atat pe client, avand in vedere majorarea ratelor la credite, cat si pe banci prin prisma riscului de crestere a neperformantei.

El sustine ca mediul economic, intern si international, este extrem de complex, iar anul 2016 a demonstrat ca pot aparea surprize pe care nimeni nu le poate anticipa, cum ar fi Brexit-ul sau rezultatul alegerilor din Statele Unite ale Americii, care sporesc volatilitatea mediului economic.

“Exista o crestere a volatilitatii, iar aceasta presupune o atentie sporita din partea celor care sunt responsabili de parcursul unor institutii financiare. Trebuie sa fim atenti atat in calitate de institutie financiara, cat si la nivel de client. Este un mesaj pe care l-am transmis de mai multe ori in ultima perioada: sa nu uitam ca, inclusiv in Romania, suntem in momentul de fata la minime istorice cu ratele de dobanda, deci modul in care construim portofolii de active in aceasta perioada este important atat pentru noi cat si pentru clienti, pentru ca riscul ca aceasta dobanda sa creasca in viitor este, in orice caz, mai mare astazi, cand suntem pe nivele de minim iatoric, decat era in urma cu, sa zicem, 4 ani cand ROBOR era la niveluri de 3 - 4% pe an. Evident ca acum, cand ROBOR la 3 luni este la 0,8%, riscul ca acesta sa se aprecizeze este mult mai mare decat in urma cu 4 ani. Astfel de riscuri trebuie sa le constientizam si noi si clientii. Datoria noastra este aducem aceste riscuri in fata clientilor si sa le explicitam”, a subliniat Oprescu.

Acesta sustine ca, in urma deselor mesaje transmise in ultima perioada pe aceasta tema, clientii au inceput deja sa sesizeze si sa constientizeze “poate pentru prima data” faptul ca exista aceste riscuri si sa se raporteze la ele.

Pe de alta parte, directorul general adjunt al BRD – Groupe Societe Generale, Petre Bunescu, este de parere ca acum, la acest nivel redus al dobazilor, este momentul relansarii creditarii pentru obtinerea unor rate de crestere superioare anilor trecuti.

“Nu as vedea o evolutie dramatica, in sensul cresterii dobanzilor, pentru perioada urmatoare. (…) Nu cred ca ar fi motive de ingrijorare pentru cineva care apeleaza la un credit, pentru ca exista mecanisme de control al riscurilor, dar cred ca este o situatie extrem de benefica pentru creditarea bancara sa inregistreze o evolutie mai favorabila”, a subliniat Bunescu.

In opinia sa, cadrul existent de ceva vreme, cu dobanzi reduse, este extrem de favorabil pentru business.

“Sigur ca nu am ajuns, si sper sa nu ajungem la dobanzile pasive, la resurse negative. Asta e limpede ca nu cred ca se va intampla in Romania. Totusi, in ultima vreme aceste dobanzi au scazut destul de mult, sub presiunea dobanzilor active. In acest moment, pentru activitatea in sine a clientilor nostri, apelarea la creditarea bancara in conditii corecte, rezonabile, este o posibilitate mult mai larga decat altadata cand, intr-adevar, nivelul de dobanzi reprezenta cu siguranta o piedica, prin costul important pentru client”, a mai spus reprezentantul BRD.

In acest conditii, Bunescu este de parere ca, in 2017, creditarea bancara va inregistra o rata de crestere peste cea de anul trecut, cand a fost de aproximativ 3%, mai ales ca procesul de curatire a bilanturilor a avansat semnificativ, ceea ce ofera spatiu pentru o creditare eficienta, iar in sistemul bancar exista suficienta lichiditate.

Reprezentantul BRD are in vedere, cand vorbeste de potentiualul de crestere al creditarii, faptul ca IMM-urile incep sa isi revina, fondurile europene disponibile (desi cu vulnerabilitatile cunoscute) pot fi accesate cu mai mult succes, resursele financiare sunt ieftine si s-au facut pasi importanti spre recastigarea increderii intre clienti si banci.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri