Romania, atractiva pentru straini: tara noastra, in top la nivel european, dupa numarul de joburi generate de investitiile straine directe

Romania ocupa locul patru in Europa in clasamentul tarilor cu cel mai mare numar de locuri de munca nou create prin investitii straine directe in 2016, conform editiei din 2017 a barometrului EY European attractiveness survey. Anul trecut, Romania a atras 132 de proiecte de investitii straine directe (in crestere de 32% fata de anul precedent) care au generat 17.545 de noi locuri de munca.

Marea Britanie este in fruntea clasamentului cu peste 43.000 de noi locuri de munca, urmata de Polonia (cu 22.000) si de Germania, care a avut aproape 20.000 de noi locuri de munca generate prin proiecte ISD.

In privinta numarului de proiecte de investitii atrase in 2016, Romania se situeaza la mica distanta inaintea Cehiei si Ungariei in zona Europei Centrale si de Est si pe pozitia a doisprezecea in topul general european.

Investitiile straine directe in Europa

Investitiile straine directe (ISD) in Europa au atins un nivel record in 2016, cu 5.845 de noi proiecte inregistrate (o crestere de 15% fata de anul precedent). Acest fapt a dus la crearea unui numar de de aproape 260.000 locuri noi de munca (o crestere de 19%).

Marea Britanie (1.100 proiecte), Germania (1.063 proiecte) si Franta (aproape 800 proiecte) au fost principalele trei destinatii europene pentru investitii in 2016, care au atras mai bine de jumatate (51%) din investitiile straine directe. Spania si-a consolidat pozitia a patra, in timp ce Polonia a urcat o pozitie in clasamentul ISD, devenind prima tara din Europa Centrala care a intrat in primele cinci destinatii de investitii. Romania este pe locul 12 (cu132 proiecte, in crestere cu 35% fata de 2015).

"In 2016, preocuparile de natura geopolitica au fost prioritare pentru consiliile de administratie, dar s-au continuat investitiile in cea mai mare piata unica din lume, unde PIB-ul Zonei Euro l-a depasit pe cel al Statelor Unite pentru prima data dupa criza financiara din 2008. Cresterea lenta a multor piete emergente din 2016 pare sa fi contribuit la atractivitatea europeana, iar investitorii globali vad forta de munca din Europa ca pe un activ foarte important. Robotica si inteligenta artificiala au contribuit, de asemenea, la consolidarea principalelor sectoare traditionale de productie si de servicii de business din Europa", spune Bogdan Ion, country managing partner EY Romania.

Din randul primelor trei destinatii pentru investitii, Franta a cunoscut cea mai mare crestere, cu 30% mai multe proiecte fata de anul precedent. Ea a fost urmata de Germania (crestere de 12%) si Marea Britanie (crestere de 7%). Cu cele 1.063 de proiecte inregistrate, Germania si-a intarit atacul la prima pozitie din clasament, detinuta de multa vreme de Marea Britanie in topul european al destinatiilor ISD.

Doar Olanda (-5%), Belgia (-5%) si Elvetia (-2%) au inregistrat cresteri globale negative, fapt ce marcheaza o incetinire fata de 2015, cand toate au inregistrat cresteri pozitive.

In ciuda unui an 2016 pozitiv pentru ISD in Europa – o regiune cu peste 500 milioane de consumatori si 30 milioane de companii – provocarile geopolitice si macroeconomice au avut impact, pe termen scurt, asupra sentimentului privind investitiile. Dintre cei 505 executivi de la nivel global intervievati in luna martie a acestui an, doar 28% intentioneaza sa-si extinda operatiunile europene in anul urmator, ceea ce inseamna o scadere de patru puncte procentuale fata de nivelul de 32% din 2015.

Cu toate acestea, increderea investitorilor in perspectivele europene pe termen mai lung a crescut semnificativ, daca se ia in calcul procentul investitorilor care se asteapta la revenirea catre o crestere economica stabila, dupa cel putin cinci ani de stagnare, procent care a ajuns la 56% fata de 45% in 2015.

Companiile americane sunt cel mai mare investitor in Europa

Cu un numar de 1.310 proiecte ISD, companiile americane reprezinta cel mai mare bloc de investitori in Europa, cumuland 22% din toate proiectele ISD europene in 2016. Proiectele ISD din Statele Unite au crescut in 2016 cu 10% fata de anul anterior.

Cele mai multe investitii straine directe in Europa au provenit, insa, din fluxuri intra-europene de ISD, care au crescut cu 18% in 2016. Germania si-a consolidat pozitia de principal investitor transfrontalier, lansand 651 de proiecte in 2016 - cu 25% mai mult fata de anul precedent. Dupa Germania, primii cinci investitori intra-europeni, dupa numarul de proiecte ISD, au fost Franta, Marea Britanie, Elvetia si Italia.

Orasele raman atractive, in ciuda deteriorarii sentimentului privind investitiile

Zona metropolitana londoneza se situeaza pe primul loc in clasamentul zonelor urbane dupa numarul de proiecte ISD din 2016 – atragand 40% din proiectele ISD din Marea Britanie. Este urmata de zona metropolitana pariziana.

Se inregistreaza o crestere a atractivitatii zonelor germane Dusseldorf si Oberbayern (Munchen), care au ocupat pozitiile trei si patru, in timp ce regiunea spaniola Catalonia (Barcelona) a urcat o pozitie, pe locul cinci, cu o crestere anuala de 5%.

In privinta sentimentului legat de investitii, Londra si-a pastrat pozitia de cel mai atractiv oras european. Paris si Berlin au fost clasificate de investitori pe locurile doi si trei drept cele mai atractive destinatii pentru investitii – desi atractivitatea lor a scazut comparativ cu anul anterior in favoarea altor orase europene, printre care Frankfurt, Munchen si Amsterdam.

Analiza pe sectoare

Sectoarele de software si servicii pentru afaceri au atras impreuna un sfert din proiectele ISD in 2016, fapt care subliniaza transformarea digitala a Europei. Productia software a atras cele mai multe investitii straine directe in Europa in 2016, generand 780 de proiecte – o crestere de 12%.

Serviciile pentru afaceri au urmat pe locul al doilea, cu un numar in crestere de proiecte, de 47% in 2016. Aceasta crestere a fost alimentata de puternica activitate inregistrata in Marea Britanie, Franta si Spania. Irlanda si Olanda s-au remarcat si ele prin cresteri impresionante ale numarului de proiecte ISD in servicii pentru afaceri, de 343%, respectiv 133%.

Sectorul de productie european a atras peste 1.500 de proiecte ISD in 2016 – o crestere anuala de 6%, fata de 29% din proiectele ISD (1.455) si 53% din noile locuri de munca in 2015.

Regiunea CEE se pozitioneaza din ce in ce mai mult ca "atelierul de productie" al Europei. In 2016, regiunea CEE si-a asigurat 755 de proiecte, marcand o crestere de 15% si o cota globala de 49% din totalul proiectelor ISD europene de productie – in crestere fata de 45% in 2015.

Activitatile de vanzari si marketing au atras 46% din toate proiectele ISD in 2016, in crestere fata de 41% in 2015. Este de remarcat faptul ca firmele care au initiat proiecte de investitii straine directe in afara Europei au cumulat 45% din proiectele ISD din vanzari si marketing.

Privind inainte: viitorul Europei se bazeaza pe talent si inovare

Intrebati despre impactul pe care l-ar putea avea Brexitul asupra operatiunilor companiilor lor, 80% dintre investitorii stabiliti in Europa au declarat ca nu au planuri de schimbare sau de relocare. Cu toate acestea, au subliniat ca au unele ingrijorari legate de posibilele consecinte fiscale, administrative si de reglementare. Fara sa nege incertitudinea legata de climatul geopolitic curent, 65% dintre investitorii intervievati au incredere in viitorul Uniunii Europene.

Datele arata ca libera circulatie a marfurilor, a serviciilor, a capitalului si a fortei de munca pe cuprinsul celor 28 de state membre continua sa ofere un mediu suficient de atractiv in care afacerile sa se dezvolte, se se adapteze si sa investeasca – generand astfel profit si noi locuri de munca.

Educatia si urgenta imbunatatirii abilitatilor profesionale din Europa sunt principalele motive pentru care investitorii actioneaza in regiune (37%, in crestere fata de 29% in 2015), urmate de necesitatea de a sustine sectorul high-tech si inovatia (34%).

Sursa foto: shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri