Romania are cea mai mare crestere economica din Uniunea Europeana (plus 5,8% in primul semestru din 2017), insa, cu toate acestea, multi dintre romani nu simt aceasta crestere in propriul nivel de trai. De ce, sau mai bine spus, unde se reflecta, in acest caz, cresterea economica? Printre altele, in cresterea importurilor. Asadar, cum spun o serie de economisti, cand stimulezi preponderent consumul si nu productia interna, contribui la cresterea nivelului de trai in tarile din care importi. Cat de periculoasa este aceasta evolutie pe termen mediu si lung?

Din datele publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) cu privire la deficitul de cont curent (diferenta dintre banii care intra in tara si cei care ies) reiese clar ca Romania importa din ce in ce mai mult.

Profesorul de economiei, Cristian Paun, sustine ca aceasta evolutie este explicata prin faptul ca a crescut consumul intr-o masura mai mare decat poate fi acesta sustinut de productia interna (la calitatea si pretul oferite de concurenta externa).

“Prezenta noastra pe o piata unica europeana ne determina sa fim foarte expusi la acest risc asociat unei cresteri economice ce pune accentul in mare masura pe consumul intern, in mare parte stimulat de cresterea peste potential a veniturilor (mai ales salarii si mai ales in sectorul bugetar). Daca la acest consum se mai adauga si creditul bancar (consumul pe credit) derapajul poate creste substantial (a se vedea anii 2006 si 2007). Un factor suplimentar al cresterii dezechilibrului este legat de modul in care se produc bunurile de catre producatorii autohtoni, in mare parte bazate pe importuri de completare (materii prime, subansamble cum ar fi motoarele pentru autovehicule etc.) si pe importul de tehnologie. Adica, chiar daca doresc producatorii romani sa tina pasul cu consumul intern, ei o fac bazandu-se pe importuri din afara masiv”, a explicat Paun pentru wall-street.ro.

Deficitul extern afecteaza cursul de schimb

Acesta se astepata la o crestere in continuare a deficitului extern, avand in vedere ca “ne aflam in plina campanie de marire a veniturilor si in plina crestere economica (chiar daca deja peste potential). Deficitul comercial este o problema mai veche a Romaniei care se deterioreaza semnificativ in perioadele de dinainte de recesiune. Este un indicatori de avertizare foarte bun ca lucrurile nu merg in sensul bun. Se vorbeste mult de echilibrul macroeconomic al Romaniei si de stabilitatea acestuia. Ei bine, cred ca in momentul de fata acest echilibru nu mai exista si ca el a fost semnificativ deteriorat de masurile riscante asociate ultimelor luni de guvernare”.

In opinia profesorului citat, aceasta evolutie este cauzata de o impulsionare a consumului mult peste potentialul economiei romanesti prin masuri hazardate (cresterea salariului minim necorelata cu competitivitatea si capacitatea de plata din mediul privat, reducerea TVA, majorarile salariale in sectorul bugetar, majorarea pensiilor etc.).

Cu toate acestea, Cristian Paun sustine ca deficitul in sine nu este problematic, dar structura acestuia da: daca primeaza importurile de bunuri manufacturate si exporturile de produse de baza si materii prime avem o problema clara; daca importam tehnologie deficitul nu ar trebui sa fie o problema.

In opinia sa, presiunea principala generata de un deficit extern ridicat este pe cursul de schimb. “Dar mai pot aparea probleme legate de finantarea externa a acestui deficit si de contagiune cu pietele externe (cand exporti masiv pe pietele externe sau cand te bazezi masiv pe importuri, o criza externa se va extinde rapid si asupra economiei tale)”, a subliniat Cristian Paun.

Nivelul deficitului nu este periculos, dar viteza de crestere...

La randul sau, Dan Armeanu, de asemenea profesor in cadrul ASE Bucuresti, este de parere ca, deocamdata, nivelul deficitului extern nu este ingrijorator, avand in vedere ca se afla la aproximativ 2% din PIB, iar nivel sustenabil ar fi pana in 4% din PIB.

“Intr-adevar, deficitul extern a crescut, dar intr-un fel, era de asteptat. Insa nu este o crestere nesustenabila, inca. Acest deficit are un nivel sustenabil pentru Romania undeva in jur de 4% din PIB. Acum, e la aproximativ 2% din PIB si probabil se va situa undeva la 2,4% din PIB la finalul anului”, a explicat Armeanu, pentru wall-street.ro.

In opinia sa, mai important decat nivelul deficituluie este gradul in care acesta este finantat prin investitii straine directe (ISD) si transferuri de capital. “Atat timp cat se finanteaza, riscurile sunt minime din punctul meu de vedere. Iar el finantabil in mare masura pana acum cel putin din ISD (aproximativ 70%)”, a subliniat Dan Armeanu.

El explica aceasta evolutie tot prin cresterea economica bazata pe consum, pe care o considera sustenabila, cel putind deocamdata.

Aceasta crestere economica, din punctul meu de vedere, este una sustenabila la acest moment. Este o crestere economica dupa un model european, model in care noi suntem integrati. Structura cresterii economice este asemenatoare cu cea din UE. Ponderea consumului in PIB in Romania este undeva la 75%, iar media UE este la 76%. Deci suntem oarecum sub media europeana din acest punct de vedere”, a subliniat Armeanu.

Economistii BT vad deficitul extern la 3,4% din PIB la finalul anului

Totodata, si economistii Bancii Transilvania remarca faptul ca statisticile publicate de BNR confirma tendinta de deteriorare a contului curent al balantei de plati: deficit de 3,6 miliarde de euro in primele sapte luni ale anului, in intensificare cu 63,1% an/an. In opinia acestora, aceasta evolutie a fost determinata, in principal, de adancirea deficitului balantei comerciale cu bunuri cu 29% an/an, la 6,2 miliarde de euro, pe fondul climatului pozitiv din sfera cererii interne, in contextul mix-ului relaxat de politici economice.

“In scenariul central, BT previzionam un deficit de cont curent de 3,4% din PIB in 2017, cel mai ridicat nivel din 2012”, se arata intr-un raport al bancii.

Totodata, conform economistilor BT, datele BNR indica si deteriorarea climatului investitional, pe fondul tensiunilor publice si a incertitudinilor din sfera politicii economice. Investitiile straine directe au scazut cu 17,2% an/an, la 2,4 miliarde de euro in perioada ianuarie-iulie.

Potrivit datelor publicate de BNR, in perioada ianuarie -iulie 2017, contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 3,6 miliarde de euro, comparativ cu 2,23 miliarde de euro in aceeasi perioada a anului trecut.

Avansul a fost cauzat in totalitate de balanta bunurilor (import/export), care a consemnat un deficit mai mare cu 1,4 miliarde de euro in primele sapte luni ale anului fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri