CNIPMMR: Peste 80% din firme intarzie plata impozitelor din cauza neincasarii facturilor de la stat

Intentia Guvernului de angajare a raspunderii penale pentru firmele care nu retin si/sau nu platesc la stat taxele pentru angajati si nu numai este o aberatie economica, respinsa categoric de Consiliul National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR). Presedintele organizatiei, Florin Jianu, sustine ca masura trebuie aplicata mai intai companiilor de stat, principalii datornici la sistemul de asigurari sociale din Romania.

Mai mult, reprezentantii Consiliului reclama faptul ca, initial, propunerea viza doar impozitele si contributiile pentru angajati, dar proiectul de Ordonanta contine 32 de taxe pentru care angajatoriul este pasibil cu inchisoarea de la 1 la 6 ani, daca nu le retine, incaseaza, vireaza la stat.

“CNIPMMR nu sustine adoptarea OUG si introducerea raspunderii penale pentru neretinerea si neplata celor 32 de taxe si impozite, avand in vedere ca, potrivit datelor publicate de ANAF, ponderea obligatiilor restante ale primilor 100 de debitori in total obligatii fiscale restante ale primilor 500 de debitori este de 79,18%. Mai mult, se poate observa ca pe primele 12 locuri in topul datornicilor sunt 10 companii de stat”, a mentionat Florin Jianu.

In aceste conditii, Consiliul sustine efectuarea de contraoel si aplicarea legilor in vigoare in acest moment pentru recuperarea datoriilor in special de la primii 100 de datornici, si sa se renunte la Ordonanta care ar putea afecta 1,2 milioane de profesionisti activi.

Ce spune Testul IMM despre proiect!

In plus, reprezentantii Consiliului au realizat Testul IMM (pe care ar trebui sa il efectueze Guvernul in astfel de cazuri) cu privire la impactul pe care Ordonanta l-ar avea asupra firmelor. Din acesta a reiesit faptul ca, pana in prezent, trei din patru societati (74,1%) au intampinat probleme la retinerea si plata impozitelor si contributiilor.

Citeste si:
Datoriile companiilor de stat au ajuns la 6% din PIB.Unde se duc banii
Datoriile companiilor de stat...
Citeste si:
Pasi de urmat in caz ca suspectezi ca ai coronavirus
Pasi de urmat in caz ca...

Mai mult, unul din motivele pentru care multe firme au intampinat astfel de probleme este “plata intarziata din contractele de achizitie publica” - 80,7%.

“Cand statul intarzie plata, nu este considerata fapta penala, dar se intentioneaza atragerea raspunderii penale penale pentru cei care intarzie platile din cazua neincasarii facturilor de la stat”, a mai spus Jianu.

De asemenea, 92,2% din firmele participante la test (din totalul de 544), spun ca problemele au fost cauzate de neincasarea la timp a facturilor de la beneficiari.

In aceste conditii, aproape 95% dintre firme spun ca nu sunt de acord cu angajarea raspunderii penale pentru neplata la timp a impozitelor mentionate.

Citeste si:
Aplicația pentru programul de granturi – salvarea IMM-urilor
Aplicația pentru programul de...

Printre cele mai importante efecte negative identificate de catre respondenti ca fiind posibil sa apara ca urmare a adoptarii Ordonantei se numara sporirea controalelor abuzive din partea ANAF, ca urmare a indemnizatiilor de stimulare a personalului din institutiile de control (87%), inchiderea societatilor (74,4%), concedieri (66%), reducerea veniturilor la buget (49%) si a investitiilor (36,5%)


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri