Companiile de top din Romania sunt la fel de sofisticate in privinta metodelor de finantare ca cele din Polonia, Cehia sau Ungaria, dar adancimea acestor piete este mult mai mare, ceea ce permite bancilor sa acorde finantari mult mai ample, sustine Marius Dorner, director pe Corporate si Investment Banking in cadrul Citi Romania, banca ce a participat anul trecut la tranzactii de credit sindicalizat de miliarde de lei.

"In rest, daca compari companiile de top din Romania si cele din regiune si modul in care se finanteaza, nu cred ca sunt mari diferente. Cred ca gradul de sofisticare este relativ similar, dar vorbesc aici de varful pietei", a precizat Dorner.

Anul trecut, Citi a intermediat mai multe credite sindicalizate, cele mai relevante fiind tranzactiile RCS&RDS, de 1,7 miliarde de lei, si finantarea achizitiei Profi de catre fondul de investitii Mid Europa Partners, cu 1,4 miliarde lei.

"Este foarte greu de determinat un trend in piata creditelor sindicalizate, tranzactiile foarte mari fiind sporadice, in functie de nevoi sau de achizitii. Dar este important sa observam ca, in ultima perioada, tranzactiile au fost pe lei, spre deosebire de acum cativa ani, cand - daca ne uitam la un credit sindicalizat - toate erau in valuta, in special in euro. Acum, ultimele 2 tranzactii si cele mai mari au fost 100% in lei", a spus Dorner pentru wall-street.ro.

Acest lucru se intampla in contextul in care costurile creditelor in moneda nationala au scazut semnificativ in ultimii ani.

Citeste si:
BVB: Capitalizarea companiilor listate a scazut saptamana aceasta
BVB: Capitalizarea...

Cat de atractiva este Romania pentru investitorii straini

Cea mai mare influenta in ceea ce priveste apetitul de finantare il are insa cadrul macroeconomic, care influenteaza deciziile strategice ale companiilor si cum privesc acestea proiectele de investitii. La acest capitol, dupa cum reiese si din ultimele date privind cresterea economica, Romania sta foarte bine, fiind campioana in Europa la crestere economica.

Economia romaneasca a crescut in primul trimestru al acestui an cu 5,7%, pe serie bruta, fata de aceeasi perioada din 2016, arata primele estimari publicate marti de Institutul National de Statistica (INS), care depasesc sensibil prognozele analistilor.

"Cu siguranta este o veste buna pentru investitorii care se uita la Romania si acest lucru nu poate decat sa ajute perceptia si interesul investitorilor. Cred ca Romania in momentul acesta iese in fata in regiune si in Europa din punct de vedere al cresterii economice", subliniaza Marius Dorner.

Interesul pentru economia locala s-a reflectat si in apetitul investitorilor straini pentru emisiunile de obligatiuni ale Ministerului de Finante, ultimele deal-uri bucurandu-se de un interes ridicat. Astfel, spune oficialul Citi, banca care intermediaza o proportie semnificativa din emisiunile externe ale statului, Romania a reusit sa atraga finantare la costuri foarte bune, avand un "acces la piata extraordinar". In aprilie, statul roman a atras 1,75 miliarde de euro pe termen foarte lung si costuri foarte reduse, ceea ce inseamna ca Brexitul si alegerile din Statele Unite nu au afectat in sens negativ perceptia fata de economia locala.

Citeste si:
Devin bancile organizatii IT care livreaza servicii financiare?
Cristian Carstoiu, partener...

Romania este vazuta ca un credit solid in regiune si are acces la piete si la o baza larga de investitori.

Totusi, orice alta deteriorare la nivel global ar putea avea pe viitor un impact asupra costurilor de finantare ale Romaniei, la fel ca in cazul oricarei tari emergente din regiune.

"Romania este un emitent frecvent pe pietele internationale, lucru apreciat de investitori. Cred ca Ministerul de Finante face o treaba foarte buna in directia asta si nu vad ca lucrurile sa se schimbe", atrage atentia Dorner, sesizand faptul ca echipa de la Trezorerie a reusit sa lungeasca maturitatea imprumuturilor externe chiar pana la 30 de ani.

Citeste si:
AAFBR: Taxa pe lacomie, o masura nejustificata economic si rational
Taxare activelor sectorului...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
AIPC dezaproba atitudinea SIF5 privind drepturile actionarilor