Premierul Ludovic Orban a anunțat miercuri, în debutul ședinței de guvern, că Executivul va susține plata șomajului tehnic de la buget, adăugând că vor fi luate măsuri care să permită dezvoltarea companiilor pentru a crea răspuns potrivit la diversele cereri de pe piață.

Guvernul s-a reunit azi pentru prima dată de la instituirea, prin decret prezidenţial, a stării de urgenţă pe teritoriul României. La începutul ședinței de Guvern, Ludovic Orban a făcut câteva declarații, printre care a oferit asigurări privind măsurile luate pentru a salva economia românească.

Astfel, statul va sprijini companiile astfel încât acestea să nu recurgă la disponibilizări. Ludovic Orban a asigurat că va injecta bani în economie, iar principalul lucru de care se va ocupa va fi situația angajaților din companii.

De asemenea, HoReCa primește sprijin de la Guvern, Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va injecta fonduri în această industrie.

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat miercuri că fluenţa transportului de marfă va fi asigurată, iar transportatorii români îşi vor putea desfăşura activitatea în condiţii normale.

Alte declarații:

  • Trebuie să ne adaptăm la condiții, dar e important ca guvernul să-și desfășoare normal activitatea
  • Emitem prima ordonanță militară, semnată de ministrul Vela și de mine. Am luat măsuri care pot părea severe. Am suspendat pentru 14 zile zboruri spre/dinspre Spania. Am văzut foarte clar cazul unui zbor din Spania cu un pasager depistat pozitiv. Extinderea epidemiei în Spania a generat această măsură, absolut necesară, exact cum am luat și în cazul Italiei
  • Am luat măsuri severe legate de închiderea restaurantelor, cafenelor, barurilor. Am restrâns la maximum ocaziile în care oamenii sunt apropiați, se întrunesc și există posibilitatea răspândirii virusului. Vrem să limităm la maxim posibil răspândirea virusului
  • Vom continua să luăm măsuri la fel de energice pentru a diminua ritmul de răspândire a virusului, măsuri pentru întărirea capacității instituțiilor
  • În urma unei discuții personale cu premierul Ungariei am fost informat oficial că se va reglementa situația cu tanzitul în Ungaria. În ce privește transportul de marfă nu vor mai exista restricții. În ce privește transportul de persoane, se va permite transportul în convoi între orele 21.00 și 5.00 dimineața, ora Ungariei, pentru cetățenii care vin dinspre Europa de Vest
  • Am insistat pentru a permite transportatorilor continuitatea în activitate, asigurând condiții speciale de protecție pentru șoferii de tir-uri, care să poată relua activitatea fără să stea 14 zile în carantină, cu condiția respectării condițiilor de igienă
  • În ce privește impactul economic, urmărim cu mare atenție. Sunt efecte negative din ce în ce mai clare
  • Sunt domenii aproape paralizate: transportul rutier de persoane, horeca, hoteluri, restaurante sunt în situație critică
  • Domenii în care ne așteptam mai puțin există decizii cu impact economic negativ
  • Azi vom adopta un prim set de măsuri în sprijinul companiilor afectate și angajaților. Dar va trebui să urmărim cu foarte mare atenție tot ce se întâmplă în economie în UE. Vom căuta soluții pentru a reduce impactul negativ. Măsurile la care ne-am gândit sunt, pe de o parte, de susținere financiară de la buget efortul de plată a șomajului tehnic
  • Am ales formula pentru că foarte multe companii afectate funcționau foarte bine, cu profitabilitate, plata la timp a taxelor, iar ele sunt afectate de o conjunctură de moment. Odată ce trece vârful epidemiei, aceste companii vor avea capacitatea de a reveni la normal și vor avea nevoie de angajații formați în timp. A nu-i susține pe această perioadă limitată înseamnă a condamna aceste companii să piardă angajații
  • Vom lua măsuri în ce privește asigurarea capitalului de lucru. Vizează toate companiile, trebuie să fim cu atenția în egală măsură asupra activităților economice ce pot continua în condiții normale și să asigurăm capitalul de lucru și resursele financiare necesare
  • În mod clar va trebui să injectăm bani în economie, să creștem investițiile, alocările financiare pentru un program amplu de investiții
  • Va trebui să luăm măsuri care să permită dezvoltarea companiilor pentru a crea răspuns potrivit la diversele cereri de pe piață
  • Dl ministru al Economiei deja e implicat în comunicare cu companii pentru a produce materiale și echipamente necesare în criza actuală. E păcat să nu folosim cererea de azi pentru a permite ca anumite companii românești să producă cele necesare
  • E absolut necesar ca în perioada următoare MAI, Ministerul Sănătății, și celelalte ministere implicate să fie pregătite pentru o creștere a numărului de cetățeni români care revin în țară. Ați văzut cât e de mare
  • Doar azi dimineață au intrat în România peste 3.500 de cetășeni români din alte state europene
  • I-am cerut ministrului de Interne o reglementare care să prevadă rolul clar, pe lângă cel al poliției și jandarmeriei, obligația de implicare a primăriilor în impunerea reglementărilor legate de izolarea la domiciliu
  • De modul în care reușim să convingem românii să respecte izolarea la domiciliu pentru a nu-l transmite în comunitate ține controlul epidemiei
  • Sistemul de sănătate trebuie să facă apel și la medicii de familie. Ei știu comunitățile locale, oamenii pe care îi au în grijă și trebuie susținuți să aibă tot ce e necesar cu echipamente de protecție, pentru a se implica în asigurarea serviciilor de sănătate pentru cei izolați la domiciliu
  • Transmit presei mesajul de a rămâne așa cum s-a comportat marea majoritate: o reflectare obiectivă, care să treansmită cât mai multe informații utile pentru cetățeni
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri