Mai multe organizații, specialiștii din domeniile strategice, antreprenori și lideri de companii cu impact în economie au transmis o scrisoare-manifest pentru salvarea economiei.

Citește AICI Manifestul pentru salvarea economiei

Această scrisoare-manifest este adresată Guvernului Româmiei, în atenția Primului Ministru Ludovic Orban, dar și președinților partidelor parlamentare din România.

"Considerăm că în situația de față, ținând cont de măsurile anunțate până acum de autorități pentru susținerea economiei românești în criza actuală, este nevoie de o regândire a modului în care statul român trebuie să intervină, în sensul unei abordări extraordinare într-o situație extraordinară. Credem că statul român ar trebui ca în condițiile prezente să se comporte precum un coacționar responsabil în toate companiile românești", spun semnatarii scrisorii.

În manifest se propune o intervenție de până la 15% din PIB.

"La nivelul actual al PIB-ului nominal al României și impactului estimat, intervenția de stat în economie să fie substanțială, propunerea noastră fiind de până la 15% din PIB - ca. 30 miliarde euro', se arată în document.

În plus, se vorbește despre nevoia de SOLIDARITATE în această perioadă între mediul public și mediul privat.

"Considerăm că solidaritatea între sistemul public și mediul privat în această situație este absolut necesară, nu doar pentru că sub presiunea cheltuielilor uriașe din zona bugetară întregul sistem economic din România se va prăbuși în această criză, ci și pentru faptul că, după terminarea acestei crize, mediul privat va fi defavorizat pentru că românii vor vedea încă o dată că a fost mult mai bine și mai sigur să fie angajați în sistemul public din România și nu în economia reală, în mediul privat de business", mai susțin semnatarii manifestului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri