Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor de stat pentru anul 2020, luând în considerare noile date economice ca urmare a crizei provocate de epidemia cu coronavirus, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

"Rectificarea bugetară pentru anul 2020 creşte alocările în zona de Sănătate, Muncă, Finanţe, Ordine şi Siguranţă publică şi Lucrări publice. Sunt avute în vedere, în principal, asigurarea resurselor bugetare necesare pentru finanţarea măsurilor de sprijin economic adoptate de Guvern în ultima perioadă, respectiv finanţarea schemei de garantare pentru credite pentru capital de lucru şi credite pentru investiţii destinate IMM-urilor prin Fondul Naţional de Garantare şi Creditare a IMM-urilor, finanţarea acestei scheme urcă de la 5 miliarde de lei la 15 miliarde de lei şi, în cadrul acestei scheme, IMM-urile pot beneficia de credite cu dobândă subvenţionată 100%, dobândă zero şi comisioane de administrare zero până la sfârşitul acestui an", a precizat Ionel Dancă, miercuri seara, la finalul şedinţei de guvern.

El a adăugat că prin rectificare sunt prevăzute şi "alocările bugetare necesare pentru plata indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru salariaţii care în această perioadă au contractele de muncă suspendate, precum şi pentru persoanele care prestează servicii în baza altor forme contractuale, precum persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau persoanele prevăzute la categoria alţi profesionişti în Codul Civil".

"Pentru aceştia au fost alocate sumele necesare pentru plata indemnizaţiei de şomaj tehnic, respectiv 4 miliarde de lei pentru ANOFM, care face plăţile pentru salariaţii cu contractele de muncă suspendate şi 1,9 miliarde de lei pentru celelalte categorii de beneficiari", a spus Dancă.

De asemenea, în domeniul Sănătăţii, a arătat el, au fost alocate sumele necesare "atât pentru asigurarea necesarului de materiale medicale şi sanitare în combaterea epidemiei cu coronavirus, cât şi pentru plata asigurărilor sociale de sănătate sau a drepturilor beneficiarilor de asigurări de sănătate".

"Vorbim aici de concedii medicale care au prevăzute o alocare bugetară de un miliard de lei", a adăugat Ionel Dancă.

El a precizat că la rectificarea bugetară s-a ţinut cont de datele macroeconomice transmise de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

"Potrivit datelor comunicate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, se estimează o contracţie de 1,9% a economiei în acest an faţă de o creştere economică de 4,1% care a stat la baza construcţiei bugetare la începutul anului, ceea ce înseamnă o contracţie de aproape 6% a dinamicii Produsului Intern Brut pentru acest an. În consecinţă, au fost ajustate prevederile bugetare în concordanţă cu noile date privind volumul activităţilor economice şi al încasărilor estimate pentru acest an, ţinând cont totodată de principalele priorităţi ale guvernului în această perioadă pentru asigurarea resurselor necesare în ceea ce priveşte eforturile din punct de vedere sanitar pentru limitarea răspândirii epidemiei cu coronavirus şi în acelaşi timp pentru limitarea efectelor economice şi sociale negative provocate de această perioadă", a afirmat Dancă.

Şeful Cancelariei a adăugat că, practic, alocarea bugetară aferentă măsurilor menţionate se ridică, în urma rectificării bugetare, la 3% din PIB.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri