Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat marţi că economia României va ieşi din această criză mai bine decât ne aşteptăm şi va fi mult mai puternică, soluţiile pentru criza economică fiind mult mai uşor de implementat, notează Agerpres.

"Economia României va ieşi din această criză mai bine decât ne aşteptăm. M-am uitat la ce s-a întâmplat în ultima lună, mă uit şi la cum au răspuns companiile după ce am făcut acel apel să îşi plătească taxele, dacă au bani în cont, şi se vede în aprilie că se plătesc taxele. Vă spun că 90% din companiile din România sunt IMM-uri. Am văzut în această perioadă, cu ajutorul nostru, că îşi fac reconversia imediat la situaţia de faţă. Vedem companii care produc măşti, produc biocide. Companii care încearcă să producă ventilatoare. Au răspuns foarte bine şi de acea vă spun am încredere în economia romanescă, am încredere că după această perioadă va fi o economie mult mai puternică", a spus Florin Cîţu, la Digi 24.

Ministrul Finanţelor a subliniat că situaţia încasărilor în luna aprilie este peste aşteptări, fiind puţin sub nivelul de anul trecut.

"În urmă cu o lună am fost surprins neplăcut pentru că am avut aceste facilităţi şi erau o serie de companii care nu plătiseră taxele. Au revenit şi vă spun că plătesc şi în aprilie avem o situaţie OK, dacă ne raportăm la contextul în care suntem astăzi, la contextul de criză economică puternică şi o criză de sănătate. Voi avea rezultatele peste cinci zile şi atunci voi şti exact care este situaţia, dar există companii care au revenit la plata impozitelor şi asta mă bucură. Aveam nişte estimări foarte dure pentru luna aprilie, dar rezultatele sunt mai bune decât mă aşteptam, în contextul în care există o criză economică puternică şi o criză de sănătate", a adăugat Florin Cîţu.

În opinia sa, după ce trecem de vârful crizei de sănătate, mai rămâne criza economică, pentru care există instrumente.

"Aşa cum mă uit că răspunde economia în acest moment, am încredere că vom reveni mai puternici după această perioadă şi nu numai eu spun acest lucru...Revenirea cam toată lumea o vede puternică pentru că măsurile pe care le ia România, dar şi celelalte ţări, vizează menţinerea capacităţii de producţie. Aceasta a fost lupta noastră din primul moment. Primul obiectiv a fost sănătatea românilor, şi acesta rămâne obiectivul principal, dar al doilea este menţinerea capacităţii de producţie....Vă spun că după ce trecem de vârful crizei de sănătate şi mai avem de rezolvat doar criza economică acolo avem instrumente. Am trecut prin crize economice, cea mai recentă în 2009. Avem soluţii pentru crize economice şi putem să le rezolvăm. Soluţiile pentru criza economică sunt mult mai uşor de implementat", a apreciat ministrul Finanţelor.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri