Agenţia de rating Moody's a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a modificat perspectiva de ţară de la stabilă la negativă, informează Ministerul Finanţelor Publice (MFP), într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Update 1:

Moody's Investors Service se aşteaptă ca deficitul guvernamental al României să ajungă la 7,7% din PIB în 2020, în timp ce nivelul datoriei ca procent din PIB ar urma să crească la 43,7% până la finalul anului, de la 35,2% în 2019, ca rezultat al deteriorării echilibrului fiscal şi al declinului economiei de 5%, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

De asemenea, Moody's previzionează că deficitul se va reduce gradual, la 6,2% din PIB, în 2021, şi la 4,4% din PIB, în 2022. Conform acestui scenariu, nivelul datoriei ca procent din PIB ar urma să ajungă la 46,8%, în 2021, şi la 47,8%, în 2022.

Știre inițială:

Citeste si:
Moody's reconfirma ratingul de tara al Romaniei, cu perspectiva...
MFP: Moody's reconfirma...

Potrivit sursei citate, decizia agenţiei de reconfirmare a ratingului de ţară are la baza potenţialul de creştere economică solidă al României, chiar şi în contextul pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, precum şi capacitatea instituţională moderată a statului român. Agenţia apreciază că România are o economie mai mare şi cu o creştere mai rapidă decât alte state din aceeaşi categorie de rating (Baa3).

"Anunţul Moody's confirma că priorităţile actuale ale Ministerului Finanţelor Publice, respectiv adoptarea şi implementarea măsurilor fiscal-bugetare pentru combaterea crizei COVID-19 şi relansarea economică a României sunt corecte şi responsabile. Numai după adresarea acestei crize fără precedent vom putea vorbi despre consolidare fiscală", precizează Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice.

Ministerul de resort susţine că agenţia de rating precizează că modificarea perspectivei a avut în vedere deteriorarea structurală a finanţelor publice, agravată de creşterea datoriilor pe termen lung ca urmare a reformei pensiilor adoptate în 2019, precum şi deteriorarea poziţiei externe a României.

Factorii care pot conduce la o revenire a perspectivei de ţară sunt îmbunătăţirea colectării taxelor şi impozitelor, reducerea cheltuielilor curente, însoţite de alte măsuri care ar influenţa pozitiv sustenabilitatea fiscală (creşterea cheltuielilor de investiţii şi reducerea constantă a deficitului de cont curent fiind amintite de agenţie), notează sursa citată.

Sursa foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Citește și
Ministrul Economiei: Furnizorii de gaze fac o golănie cu preţurile din oferte
Setari Cookie-uri