Agentia de rating Moody's mentine calificativul BBB-/A-3 aferent datoriei guvernamentale a Romaniei pe termen lung si scurt in valuta si in moneda locala., reconfirmand astfel ratingul de tara, cu perspectiva stabila, a anuntat Ministerul Finantelor Publice (MFP), intr-un comunicat de presa transmis, sambata, Agerpres.

"Anuntul Moody's arata faptul ca tara noastra are o crestere economica solida, care se va mentine si in urmatorii ani. Aceasta perspectiva de crestere si nivelul moderat al datoriei publice sunt motive de incredere pentru investitori in economia romaneasca", sustine Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor.

Potrivit sursei citate, printre punctele forte ale Romaniei care au stat la baza deciziei agentiei de rating se afla: potentialul robust de crestere economica pe termen mediu in contextul provocarilor existente de continuare a reformelor structurale, capacitatea fiscala moderata, sustinuta de nivelul scazut al datoriei publice, in ciuda riscurilor asociate de politicile fiscale pro-ciclice, capacitatea institutionala moderata, care reflecta progresele inregistrate de Romania de cand este membra a Uniunii Europene, precum si expunerea moderata la riscurile externe.

Estimarile Moody's, citate in comunicatul MFP, arata, in urmatorii doi ani, o crestere a PIB-ului real al Romaniei cu 4%, in 2018, respectiv de 3,5% in 2019. De asemenea, este de asteptat ca dinamica investitiilor sa se imbunatateasca, in conditiile in care consumul privat va continua sa fie principalul factor de crestere, iar contributia exporturilor nete va ramane negativa.

In plus, agentia de rating mentioneaza ca factorii care pot duce la o imbunatatire a ratingului de tara vizeaza masurile fiscale si externe, insotite de o mai mare predictibilitate si credibilitate a acestora.

Citeste si:
Chiritoiu: Infrastructura, cea mai ramasa in urma din economia tarii
Bogdan Chiritoiu:...

Totodata, punerea in aplicare a reformelor structurale menite sa sprijine mediul de afaceri si sa solutioneze deficitul de infrastructura vor avea un impact pozitiv asupra cresterii pe termen lung, noteaza ministerul de resort.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Valoarea brandului Romaniei a scazut cu aproape 7 mld. dolari in 2019