Banca franceză BNP Paribas este anchetată pentru complicitate la crime împotriva umanităţii în Sudan, în urma unei plângeri penale a unor organizaţii neguvernamentale şi a unor cetăţeni sudanezi, notează AFP preluat de Agerpres.

Împotriva băncii era în curs din 2017 o altă anchetă, pentru implicarea în genocidul din Rwanda, reaminteşte agenţia.

Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului (FIDH), Liga Drepturilor Omului (LDH) şi nouă sudanezi au reclamat BNP Paribas în urmă cu un an şi s-au constituit părţi civile. La sfârşitul lui august, mai mulţi judecători de instrucţie de la tribunalul din Paris au fost însărcinaţi cu ancheta.

Reclamanţii consideră că BNP a jucat efectiv rolul de bancă centrală pentru autorităţile din Sudan, în cea mai gravă perioadă a genocidului din Darfur, regiune aflată în perioada respectivă sub embargou. Ei susţin că banca - cea mai mare din Europa şi una din cele mai mari din lume - a încălcat embargoul american împotriva regimului condus de Omar al-Bashir, preşedinte al Sudanului din 1989 până în 2019.

În războiul civil din Sudan au murit din 2003 peste 300.000 de oameni, iar 2,5 milioane au fost nevoiţi să se strămute. Omar al-Bashir a fost răsturnat în 2019 după mai multe luni de revolte populare, iar în prezent este închis la Khartoum, unde execută o condamnare de doi ani pentru corupţie şi urmează să fie judecat pentru lovitura de stat prin care a ajuns la putere. Faptele sale legate de finanţarea BNP Paribas au fost comise în perioada 2002-2008.

Solicitată de AFP să comenteze procedura declanşată recent, BNP a comunicat că nu deţine informaţii şi în consecinţă nu poate replica. Banca a recunoscut în 2014, într-un proces din Statele Unite, că a încălcat embargourile americane privind armamentul pentru Sudan, Cuba şi Iran şi a achitat o amendă record, de 8,9 miliarde de dolari.

BNP Paribas este acuzată şi de finanţarea unei achiziţii de armament efectuată de una din miliţiile hutu din Rwanda, în 1994.

BNP Paribas a deschis o sucursală în București la finalul lunii ianuarie 2018, sub numele BNP Paribas Personal Finance.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri