Taxe noi după alegeri? Consultanții fiscali: Este posibil, dar sperăm că rațiunea va învinge

Introducerea sau creșterea anumitor taxe este posibilă atât înainte cât și după alegerile din luna decembrie, având în vedere presiunea bugetară pe care guvernul o are de suportat mai ales în contextul crizei COVID-19, spun experții în fiscalitate Deloitte. După alegeri, creșterea TVA și schimbarea impozitării pe venit ar fi cele mai la îndemână soluții pentru un guvern preocupat de acoperirea găurilor din buget.

”Da, este posibil să vedem noi taxe chiar și până la alegeri dacă Parlamentul se menține în starea de efervescență legislativă din ultima perioadă. Dacă s-ar mări anumite cote, TVA-ul este cel mai ușor de modificat și aduce cei mai mulți bani la buget. O altă modificare posibilă ar fi a impozitării cotelor de venit, subiect despre care s-a discutat constant în ultimii ani”, spune Dan Bădin, partener impozitare directă în cadrul Deloitte.

Acesta se declară însă ferm împotriva unor creșteri de taxe în perioada de criză.

Nu putem să prezicem viitorul, dar speranța este că rațiunea va învinge și nu vom avea creșteri de taxe în perioada următoare

Dan Bădin, partener impozitare directă Deloitte

Din punct de vedere al fiscalității, principalele așteptări ale mediului de business se îndreaptă spre stabilitate și o menținere a taxelor la nivelul actual, având în vedere că reducerile de taxe par imposibile într-o perioadă în care cheltuielile bugetare au crescut puternic din cauza crizei sanitare.

Citiți și Ministrul Finanţelor: Nu creştem taxele şi nu reducem veniturile în această perioadă de criză

”Cea mai înțeleaptă decizie pe care ar putea să o ia noua majoritate din Parlament, formată după alegeri, ar fi să nu introducă taxe noi, să mențină cotele actuale de impozitre și să mărească nivelul colectării”, este de părere Dan Bădin.

Decalajul de încasare la TVA în România rămâne cel mai mare din Uniunea Europeană, de aproximativ 33% în 2018, potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene. În aceste condiții, experții Deloitte estimează o întețire a controalelor fiscale în perioada următoare pe zona de TVA, în special în anumite arii în care autoritățile fiscale deja se dovedesc mai active decât în trecut.

”Dacă ne raportăm la ce s-a întâmplat în ultimele 6 luni, mediul de business vrea coerență legislativă, deoarece în ultimele luni am văzut aproape un concurs legislativ între Guvern și Parlament, cu acte normative care aveau aproape același obiectiv”, a declarat Andrei Burz-Pînzaru, coordonatorul departamentului Banking & Finance din cadrul Reff & Asociații, societate de avocați reprezentând rețeaua globală de avocați Deloitte Legal în România.

Citiți și PwC România: Inspecţiile fiscale se vor intensifica în perioada următoare, după blocajul din starea de urgenţă

Experții firmei de consultanță critică modul netransparent în care au fost legiferate anul acesta anumite decizii de impact pentru unele domenii. Exemple relevante în acest sens sunt modificarea legii energiei electrice și a gazelor naturale (prin legea nr. 155/2020) și noua lege privind vânzarea terenurilor agricole (nr. 175/2020), adoptate în această vară, care introduc impozite noi în procente greu de suportat, de 80% și 90% din valoarea adăugată generată de companii.

Între timp, mediul de afaceri încă așteaptă modificarea legii offshore, care blochează dezvoltarea de proiecte în zona Mării Negre, sau adoptarea actului normativ care să permită consolidarea fiscală și alte măsuri care ar duce la creșterea atractivității României în fața investitorilor.

”Rezultatul alegerilor va fi un element extrem de important mai ales din perspectiva stabilității fiscale. Este evident că următoarele luni vor sta sub semnul incertitudinii. Totuși, având în vedere că după aceste alegeri parlamentare urmează 4 ani fără alte scrutine, mediul de business speră ca după primele luni de anul viitor să obținem dezideratul stabilității fiscale”, a concluzionat Dan Bădin.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri