Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, cu ocazia vizitei la Staţia de comprimare gaze naturale Jupa, că România este al doilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, dar cu toate acestea jumătate dintre gospodării sunt încălzite în continuare pe lemne.

"Românii trebuie să beneficieze cu adevărat de resursele pe care ţara noastră le are", a spus preşedintele, citat de Agerpres.

El a felicitat compania Transgaz pentru finalizarea "celui mai ambiţios proiect din domeniul energiei", referindu-se la gazoductul BRUA, proiect realizat şi cu fonduri europene.

Şeful statului a mai spus că acesta este un obiectiv "extrem de important pentru România", iar realizarea proiectului e o confirmare că Transgaz este o companie matură, aflată pe drumul dezvoltării pe scară regională.

În acest fel, a adăugat preşedintele, România îşi dovedeşte capacitatea de a valorifica în mod corect poziţia geostrategică şi că se apropie de statutul de hub energetic regional.

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, în judeţul Caraş-Severin, Staţia de comprimare gaze naturale Jupa, cu ocazia finalizării lucrărilor la prima fază a gazoductului BRUA.

Proiectul BRUA are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri