Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, în cadrul vizitei sale de la Chişinău, că România este alături de Republica Moldova, aşa cum a fost mereu, şi a apreciat eforturile acestei ţări în contextul războiului din Ucraina, relatează Agerpres.

"România este alături de Republica Moldova şi de toţi cetăţenii săi aşa cum a fost mereu. Pe noi puteţi să contaţi. Şi, pe lângă România, alături de dumneavoastră se află solidar toate statele europene şi euroatlantice", a declarat Klaus Iohannis, după întrevederea cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

El a spus că "efortul Republicii Moldova va rămâne în memoria colectivă".

Autoritățile europene au anunțat că Republica Moldova va putea accesa piețele europene pentru a se alimenta cu energie electrică și gaze naturale, iar Maia Sandu speră ca accesarea rețelelor europene să fie posibilă cât mai curând.

Noi cunoaștem care sunt sub vulnerabilitățile pe subiectul furnizării energiei electrice și cu gaze naturale. Depinde de ce se va întâmpla în Ucraina, pentru că noi putem cumpăra energie doar de la întreprinderea din partea stângă al Nistrului. Acum avem acces (către vest) în teorie, sperăm și în practică să putem accesa piețele europene. Între timp avem un proiect important, demarat anul trecut, de conectare cu piața românească, un proiect care ar fi trebuit realizat cu ani în urmă”, a declarat liderul de la Chișinău.

De cealaltă parte, președintele României a declarat că își dorește realizarea unor proiecte de interconectare a rețelelor chiar mai devreme decât au fost planificate.

Din partea României există toată disponibilitatea de a derula proiecte de interconectare, dacă este posibil, chiar mai repede decât au fost planificate, pentru a sprijini Moldova și pe partea de elecricitate, dar și pe partea de gaz. Un alt aspect, care nu este lipsit de importanță spun eu, este acela că România are capacități de stocare, iar acestea pot fi puse și la dispoziția Republicii Moldova pentru a avea un stoc de rezervă pentru iarna care vine”, a declarat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită în Republica Moldova. Şeful statului este însoţit de premierul Nicolae Ciucă.

Sursa foto: Captura video

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri