România va avea un Registru naţional digital al clădirilor şi va dezvolta centre-pilot destinate recuperării materialelor de construcţii istorice şi reutilizarea lor, conform capitolului 5 din Pilonul I al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), intitulat "Valul renovării - Fondul pentru reabilitarea verde şi seismică", informează Agerpres.

Potrivit documentului, autorităţile române au în plan realizarea unui cadru normativ simplificat şi actualizat care să sprijine implementarea investiţiilor în tranziţie spre clădiri verzi şi reziliente.

În acest context, ar urma să fie instituit un fond "renovation wave" care să finanţeze adecvat lucrări de îmbunătăţire a fondului construit existent în următoarele domenii: eficienţa energetică şi/sau consolidarea seismică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale; eficienţa energetică şi consolidarea seismică a clădirilor publice ale autorităţilor sau instituţiilor publice centrale şi locale din domeniile administraţie publică, justiţie, cultură, sănătate, educaţie, ordine publică şi securitate naţională; creşterea eficienţei energetice a clădirilor istorice.

Pe acelaşi segment al viziunii ecologice în domeniul construcţiilor este propusă realizarea registrului naţional digital al clădirilor, alături de consolidarea capacităţii profesionale a specialiştilor şi muncitorilor în domeniul construcţiilor pentru realizarea de construcţii cu performanţe energetice sporite.

În plus, vor fi dezvoltate centre-pilot pentru recuperarea materialelor de construcţii istorice şi reutilizarea lor, iar pe zona legislativă ar urma să aibă loc o serie de schimbări în vederea consolidării seismice a clădirilor din România.

Nu în ultimul rând, se va pune accent pe formarea profesională pentru intervenţia pe construcţii cu valoare istorică şi arhitecturală.

Bugetul iniţial de negociere alocat pentru planurile prevăzute în Capitolul 5 din Pilonul I al PNRR se ridică la valoarea de 2,2 miliarde de euro.

România trebuie să transmită oficial planul de redresare şi rezilienţă, până la 30 aprilie, printr-un singur document integrat, potrivit Regulamentului (UE) 2021/241 al parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri