Următoarea creştere a alocaţiilor pentru copii va fi de la 1 ianuarie 2022, aşa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanţei, a declarat luni seara preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, lider al PNL.

"Coaliţia îşi menţine angajamentul de a realiza dublarea alocaţiilor conform legii. Am stabilit să crească alocaţiile. Următoarea creştere va fi de la 1 ianuarie 2022, aşa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanţei care a trecut de Senat şi e în dezbatere la Camera Deputaţilor. (...) În cazul în care va fi atacată la Curte (legea - n.r), Guvernul trebuie să fie pregătit să emită ordonanţă de urgenţă", a declarat Orban la finalul şedinţei Coaliţiei de guvernare.

Întrebat despre majorarea din iulie, Orban a amintit că bugetul de stat se alcătuieşte pe baza legislaţiei aflate în vigoare, scrie Agerpres.

"Banii respectivi cu siguranţă la rectificarea bugetară o să fie alocaţi spre zone unde sunt necesari - cheltuieli în investiţii, sănătate, educaţie. (...) Menţinem acea majorare care este stabilită prin legea care a fost adoptată în Parlament, a fost etapizată şi vor creşte de la 1 ianuarie 2022, prima tranşă. Urmează să decidem în funcţie de resursele bugetare care va fi ultima tranşă", a adăugat liderul PNL.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri