Revenirea economică din acest an a adus un reviriment semnificativ în multe domenii, de la comerţ la industrie şi agricultură, însă cu riscuri pe măsura provocărilor generate de inflaţie, blocajul financiar şi de problemele logistice, potrivit unei analize a casei de insolvenţă Sierra Quadrant.

Peste 50.000 de firme, ieşite secătuite din criza COVID, au abandonat lupta, iar numărul lor s-ar putea dubla până la finele anului, estimează experţii de la Sierra Quadrant, companie specializată în reorganizarea afacerilor.

Economia a crescut semnificativ în primele şase luni din 2021, cu 6,5% şi cu 13% în T2, reuşind, pe ansamblu, să depăşească pierderile acumulate în 2020, anul COVID.

Impulsionată de revenirea consumului şi de investiţiile în creştere, dar şi de efectele inflaţiei, produsul intern brut a înregistrat o creştere semnificativă, mai repede decât se estima, semn că mediul de afaceri s-a adaptat, în linii mari, provocărilor generate de pandemie şi a ştiut să fructifice oportunităţile generate de ridicarea restricţiilor.

Potrivit Sierra Quadrant, dincolo de imaginea pozitivă, de ansamblu, această revenire economică ascunde riscuri pe măsură, semn că avem de-a face cu o evoluţie fragilă, afectată în mod negativ de inflaţia în creştere, de accenturarea blocajului financiar şi de problemele de finanţare cu care se confruntă majoritatea companiilor româneşti.

„Sierra Quadrant estima, în anul pandemiei, că sunt 60.000 de firme care se află la limita supravieţuirii, având probleme grave, mai ales de ordin financiar, şi pentru care subvenţiile oferite de stat (plata şomajului tehnic, amânarea plăţii taxelor etc.) se vor dovedi un măr otrăvit. Realitatea, după ridicarea tuturor facilităţilor, ne confirmă aceste estimări. Avem aproape 60.000 de firme care au abandonat business-ul, în primele şase luni din 2021, iar numărul lor va creşte în perioada următoare'', afirmă Ovidiu Neacşu, asociat coordonator al Sierra Quadrant.

Potrivit datelor de la ONRC, 32.565 de firme au fost radiate în primele şase luni, cu 41,5% mai multe decât în perioada similară din 2020. În plus, alte 14.265 de firme au fost dizolvate (+18,42%), 6043 şi-au suspendat activitatea (+17,6%), iar 3076 au intrat în insolvenţă, cu în creştere cu 30,34% faţă de anul precendent.

„Dincolo de insolvenţe, am mai înregistrat un număr tot mai mare de firme intrate în concordat preventiv şi mandat ad-hoc, proceduri care le-au permis să înceapă procesul de restructurare a afacerilor, în condiţiile provocărilor generate de criză'', explică Neacşu.

Potrivit estimărilor companiei, numărul firmelor aflate în dificultate ar putea să se dubleze în următoarele 6-10 luni.

„Urmează 10 luni de foc pentru economie. Creşterea galopantă a preţurilor, mai ales începând cu luna iulie, a generat probleme majore pe lanţurile comerciale, cu efecte directe în scăderea vânzărilor şi accentuarea blocajului financiar. În condiţiile în care peste 90% dintre firmele româneşti au probleme de finanţare, pentru multe dintre ele toamna şi mai ales iarna acestui an vor reprezenta un moment critic - unele se vor reorganiza şi vor depăşi criza, altele vor încheia activitatea”, estimează analiştii.

Potrivit analizei Sierra Quadrant, cele mai multe probleme sunt în sectoarele calde ale economiei, de la comerţ la construcţii şi industria prelucrătoare acolo unde, de altfel, au fost înregistrate şi cele mai multe insolvenţe din 2021 - comerţ (30,9%), construcţii (16,8%) şi industria prelucrătoare (12,6%). La polul opus se află Industria Extractivă, Energie & Gaze şi Sănătate & Asistenţă socială, cu câte 0,3% din totalul insolvenţelor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri