Proiectul Legii Bugetului de stat pentru anul 2022 a fost lansat în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanțelor. Puteți vedea în acest material sumele alocate de la bugetul de stat pentru fiecare dintre cele 20 de ministere ale Guvernului Ciucă și cum diferă acestea față de alocările anterioare

Forma proiectului de buget lansat în dezbatere publică pentru anul 2022 este stabilit la venituri de 216,473 de miliarde de lei și cheltuieli de 493,215 miliarde de lei credite de angajament și 301,758 miliarde de lei credite bugetare, cu un deficit de 85,285 miliarde de lei. Acesta este configurat pe o creștere economică de 4,6% și un deficit ESA* de 6,24%

* Metodologia ESA este cea folosită de Comisia Europeană pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, cu scopul de a putea compara mai ușor evoluțiile acestora.

Câți bani primesc de la buget ministerele în 2022

Datele de mai jos sunt referitoare la sumele alocate din bugetul de stat pentru ministere și cum arată acestea în comparație cu sumele alocate anterior.

  1. Ministerul Sănătății: 23,5 miliarde de lei , scădere de 0,1%
  2. Ministerul Educației: 29,98 miliarde de lei , creștere de 7,25%
  3. Ministerul Afacerilor Interne: 23,34 miliarde de lei, creștere de 13,57%
  4. Ministerul Afacerilor Externe: 1,218 miliarde de lei, creștere de 10,35%
  5. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: 24,5 miliarde de lei, creștere de 3,73%
  6. Ministerul Apărării Naționale: 23,186 miliarde de lei, creștere cu 15,60%
  7. Ministerul Culturii: 1,293 miliarde de lei, creștere de 46,81%.
  8. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii: 17,06 miliarde de lei, creștere cu 20,50%
  9. Ministerul Sportului: 521,5 milioane de lei, creștere de 1,94%
  10. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: 12,790 miliarde de lei, crestere de 355%
  11. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: 183,020 milioane de lei (fiind un minister creat anul acesta, nu se poate compara cu anii anteriori)
  12. Ministerul Energiei: 3,34 miliarde de lei, scădere de 7,91%.
  13. Ministerul Finanțelor: 5,870 miliarde de lei, scădere de 16%.
  14. Ministerul Economiei: 447,988 milioane de lei, creștere de 68% față de anul trecut.
  15. Ministerul Antreprenoriatului și Turismului: 2,567 miliarde de lei, scădere de 44,16%
  16. Ministerul Justiției: 4,964 miliarde de lei, scădere de 8,37%
  17. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: 7,7 miliarde de lei, scădere de 21,6%.
  18. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale: 56,578 miliarde de lei, creștere de 6,73%.
  19. Ministerul Mediului, Apelor și Padurilor: 2,363 miliarde de lei, creștere de 18,37%
  20. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării: 1,783 miliarde de lei, creștere de 0,61%

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri