Guvernul a aprobat în ședința de astăzi o Ordonanță de urgență care prevede majorarea cu un punct procentual, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuțiilor la fondurile private de pensii (Pilon II). Măsura este inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care prevede totodată, ca termen de adoptare, data de 31 martie 2022, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Muncii.

Reforma privind sistemul de pensii propusă în Planul Național de Redresare și Reziliență vizează elaborarea legislației prin care sunt urmărite asigurarea pe termen mediu și lung a sustenabilității și a predictibilității sistemului public de pensii, respectiv sustenabilitatea Pilonului II de pensii. Prin actul normativ adoptat astăzi, se asigură respectarea calendarului stabilit prin PNRR (componenta C8, R6, jalon 213), contribuțiile la Pilonul II de pensii fiind în linie cu prevederile Strategiei Fiscal Bugetare.

Contribuţia la fondurile de pensii administrate privat este parte din contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii și se deduce din veniturile brute lunare care reprezintă bază de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale.
Baza de calcul, reţinerea şi termenele de plată a contribuţiei la fondul de pensii sunt aceleaşi cu cele stabilite pentru contribuţia de asigurări sociale.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri