Estimările privind creşterea economică, atât în UE, cât şi în România, trebuie revizuite în jos ca urmare a invadării Ucrainei, a declarat comisarul european pentru afaceri economice, Paolo Gentiloni.

"Nu suntem departe de graniţă, bombele continuă să cadă, ne uităm cu speranţă la discuţiile care încep la Istanbul, dar acum civilii continuă să fie ucişi şi mii de ucraineni continuă să fugă pentru siguranţa lor în mai multe ţări, inclusiv aici, în România. Acesta nu este doar un atac asupra Ucrainei, ci un atac asupra valorilor pe care le preţuim: democraţia, libertatea şi statul de drept", a spus comisarul european Paolo Gentiloni, potrivit Agerpres.

Războiul va avea inevitabil un impact asupra economiei europene şi va agrava provocările cu care oricum se confrunta: creşterea preţurilor la energie, la mărfuri, ceea ce pune presiune pe preţul produselor de consum.

"În februarie, inflaţia a urcat la 6,2% în UE şi 7,9% în România. Ne aşteptăm ca valoarea acestor indicatori să continue să crească. Întreruperea lanţurilor de livrări şi gradul ridicat de incertitudine afectează încrederea, ceea ce ar putea influenţa negativ estimările pe care le avem acum. Statele membre vor fi afectate diferit, în funcţie de expunerea lor la gazele ruseşti sau la fluxul foarte mare de refugiaţi. România, spre exemplu, este dependentă mai puţin de gazele ruseşti, spre deosebire de alte ţări europene, dar deja a primit peste jumătate de milion de refugiaţi, aproape 600.000, cu un efort extraordinar de solidaritate, oferind asistenţă care probabil vor afecta finanţele deja afectate din mai multe ţări", a continuat Gentiloni.

Retail jobs

Creșterea economică a României ar putea fi de numai 2%

"Însă este clar că estimarea de creştere economică de 4% pe care o avem pentru acest an, şi de 4,2% pentru România, va trebui să fie revizuită în jos. Cu cât? Depinde de evoluţia războiului şi de politica noastră comună de a răspunde", a continuat el.

Comisarul a arătat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este foarte important pentru revenirea economică în mai multe ţări, inclusiv în România. Dacă România continuă planul pe care îl are, poate creşte PIB-ul cu 2-3%.

Citește și: Economia României a scăzut cu 0,1% în trimestrul IV din 2021

Ce se va întâmpla cu prețul energiei

"Cel mai important este să ne asigurăm că preţul energiei rămâne suportabil. Încurajăm statele membre să ia măsuri pentru a scădea impactul acestor creşteri. În al doilea rând trebuie să ne asigurăm că avem destul gaze în depozite, pentru că vom ajunge ca iarna viitoare să avem mai puţine gaze în depozite decât în anul anterior, şi să ne diversificăm furnizorii de gaze, să găsim alternative la gazul rusesc", a continuat Gentiloni.

Citeste si:
Economia României, în creștere cu 5,2% în primele trei luni dn 2022
Economia României, în...

Cheia pe termen lung este să renunţăm la dependenţa de combustibili fosili, a mai spus oficialul european.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri