Termocentrala Mintia, închisă în urmă cu mai bine de un an, va fi scoasă la vânzare prin licitaţie publică. Preţul de pornire pentru a treia termocentrală ca mărime din România este de 91,2 milioane de euro

Centrala termoelectrică Mintia va fi scoasă la vânzare prin licitaţie publică, preţul de pornire fiind de 91,2 milioane de euro, potrivit unui comunicat al casei de insolvenţă Expert Insolvenţă SPRL citat de Agerpres

Preţul total de pornire al licitaţiei care va avea loc în data de 15.07.2022 la sediul SCEH SA din Petroşani, este de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA. În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitaţia se va relua în data de 29 iulie 2022, apoi în 12 august 2022 şi ulterior în 26 august 2022, în aceleaşi condiţii de preţ şi locaţie.

Care sunt condițiile pentru cumpărarea Termocentralei Mintia

Documentaţia de înscriere la licitaţie va trebui depusă electronic sau la sediul administratorului judiciar, cu opis semnat, cu cel puţin 72 ore (3 zile lucrătoare) înainte de data/ora licitaţiei.

"Raportat la importanţa domeniului energetic şi impactul pe care o astfel de investiţie îl va avea pentru întreaga comunitate din zonă şi pentru Sistemul Energetic Naţional, acţionarul, Ministerul Energiei, a impus anumite condiţii cumpărătorului, precum realizarea unei noi capacităţi energetice de 800 Mwh în bandă pe gaz metan şi energie regenerabilă până la finele anului 2026. Pentru respectarea condiţiilor impuse, caietul de sarcini prevede o serie de sancţiuni, până la desfiinţarea vânzării şi plata de daune-interese", se mai arată în comunicat.

Prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare astfel încât să se stopeze poluarea cu dioxizi de sulf, oxizi de azot şi pulberi şi Termocentrala Mintia să se adapteze la noile standarde europene prin care se urmăreşte trecerea de la producţia de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile.

Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) şi construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.

Centrala termoelectrică Mintia este situată în sud-vestul Transilvaniei, pe malul râului Mureş, la 9 km distanţă de oraşul Deva. Centrala dispune în prezent de cinci grupuri energetice destinate producţiei de energie electrică şi termică, alimentate cu cazane de abur. Centrala a fost pusă în funcţiune în trei etape: 1969 - 1971 (etapa 4x210 MW), 1977 - grupul 5 şi 1980 - grupul 6 de câte 210 MW fiecare. Grupul 3 a fost retehnologizat în anul 2009 la 235 MW.

De la punerea în funcţiune şi până la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane tone de cărbune.

Cu o istorie de peste 50 de ani, Termocentrala Mintia a fost oprită anul trecut în luna martie.

Sursa foto: Sorin Moldovan / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri